Rareș Bogdan: “Românii sunt cei mai europesimiști europeni, din cauza unei decizii care i-a jignit profund“

0
221

Aderarea României la Spațiul Schengen a ajuns în Comisia de Petiții din Parlamentul European. Demersul a fost iniţiat de fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu, susținut de europarlamentari români.

Semnatarii documentului reclamă discriminarea cetățenilor români și cer legislativului de la Bruxelles să apere drepturile românilor la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, potrivit stiritvr.

România astăzi și românii astăzi sunt cei mai europesimiști europeni din caza unei decizii care i-a jignit profund. Trebuie o audiere publică și cred că acest subiect trebuie pus pe ordinea de zi în acest an pentru a nu vedea că locurile din plenul mare de la Strasbourg sau din plenul de aici, de la doi pași de această sală, să fie pentru mandatul următor, cu un numar record de pesimiști și antieuropeni (…). Inclusiv oameni care nu au pașaport, sau care n-au ieșit din țară și nu au de gând să iasă din țară s-au considerat jigniți de ceea ce li s-a întâmplat, slab reprezentați, lipsiți pur și simplu de apărare în fața unei decizii nedrepte“, a spus Rareș Bogdan, liderul delegației României în EPP.

Un europarlamentar austriac de la Grupul Verzilor și-a anunțat susținerea pentru România.

Dacă Consiliul şi Presedinţia Consiliului pot să readucă pe agendă aderarea României la Schengen şi să solicite o decizie urgentă, atunci şi presiunile interne şi din politica internaţională asupra cancelarului Nehammer pot duce la o altă decizie“, a declarat Thomas Waitz, europarlamentar “Verzii europeni”.

Petiția rămâne deschisă, iar în perioada următoare se va concretiza într-o rezoluție care urmează să fie votată în plenul Parlamentului European.

Leave a reply