Rareș Bogdan, critici la PSD pentru că n-au găsit bani pentru profesori: „Înseamnă că nu i-au căutat unde trebuie”

Europarlamentarul liberal Rareş Bogdan i-a criticat pe miniştri PSD de la Finanţe şi Muncă în legătură cu creşterile salariale solicitate de profesori.

Prim-vicepreședintele PNL s-a referit la pensiile speciale şi la indemnizaţiile acordate membrilor consiliilor de administraţie de la companiile statului.

Dacă miniştrii de la Finanţe şi Muncă n-au găsit bani pentru dascăli, adică oamenii de la care avem pretenţia să mobileze bine minţile copiilor noştri, înseamnă că nu i-au căutat unde trebuie. Nu poţi să-ţi întorci buzunarele pe dos şi să spui „sunt goale”, atâta vreme cât plăteşti ditamai pensiile speciale sau indemnizaţii de mii de euro unor membri ai consiliilor de administraţie de la companii ale statului – ca să dau doar două exemple, dar lista e tare lungă”, a transmis Rareș Bogdan.

Eurodeputatul a analizat şi cifrele despre care se discută în cadrul negocierilor oferind exemple din alte ţări europene, scrie zcj.

„Profesorii par dispuşi să accepte o dublare a primei de compensare salarială de la 1000 de lei la 2000 lei, plus o primă de carieră didactică mărita de la 1500 de lei la 2000/2500 de lei, adica 4.000/4.500 de lei pentru cei 280.000 plus 50.000 de profesori din România, plătibili în doua rate, în perioada 1 iunie – 31 decembrie 2023.

Pentru cei care afirmă ca o astfel de modalitate de plată ar fi jignitoare, iată câteva exemple din Europa: Indemnizaţii aferente altor sarcini şi responsabilităţi sunt în Croaţia, Italia, Muntenegru, Lituania, Letonia, Norvegia. Indemnizaţii legate de calificări, pregătire şi performanţă – Franţa, Croaţia, Muntenegru, Italia; Alocaţie aferentă condiţiilor de predare în Franţa; Alocaţii/plăţi suplimentare/compensaţii financiare bazate pe alte criterii – Bulgaria, Franţa, Croaţia, Polonia. În aceste ţări nu e jignitor, deci foarte probabil nici in România nu este”, a mai scris Bogdan pe Facebook.

Profesorii cer garanţii legate de Legea Salarizării Unitare, astfel încât venitul minim brut al unui debutant să fie cuantumul venitului mediu actual, adică 6.789 lei brut. În România sunt 18.000 de profesori debutanţi, iar impactul bugetar va fi semnificativ.

De ce se sperie Guvernul? Vă spun eu! Nu de impactul din acest an, mai ales că pentru acest an putem spera şi la obţinerea a jumătate din suma totală din bani europeni!!. Ceea ce ii sperie pe cei de azi, dar mai ales pe cei ce vor veni odată cu“rotatia cadrelor”, este impactul bugetar pe 2024, care pare că ar duce spre 12/15 miliarde şi ar crea o problemă cu ţinta de deficit”, a mai precizat liderul liberal.

Liderii profesorilor s-au întâlnit marţi cu preşedintele Klaus Iohannis care le-a promis că se va implica pentru încheierea unui acord privind aplicarea grilei de salarizare în forma convenită cu Ministerul Educaţiei.

Greva va continua şi miercuri, au mai spus liderii de sindicat, după întâlnirea de la Palatul Cotroceni. Pe parcursul serii, în urma discuţiilor cu membrii de sindicat, liderii vor anunţa dacă şcolile se vor redeschide săptămâna viitoare, după minivacanţa de 1 iunie şi Rusalii.

Leave a reply