Turcan: „Nicolae Ciucă – cea mai bună alegere a PNL la prezidenţialele din 2024”

0
256

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, preşedinte al organizaţiei PNL Sibiu, a declarat sâmbătă că preşedintele liberalilor, Nicolae Ciucă, reprezintă cea mai bună alegere pentru a reprezenta formaţiunea la alegerile prezidenţiale din 2024.

Prezentă într-o emisiune de la digi24, Turcan a fost întrebată când ar trebui să aibă PNL desemnat un candidat la Preşedinţia României pentru alegerile din 2024.

„Desemnat oficial nu este neapărat foarte relevant, ci pregătit deja aş spune, răspunsul ar fi ieri. De aceea, în momentul de faţă, nu există o altă discuţie în PNL pentru candidat la preşedinţie altul decât preşedintele partidului, Nicolae Ciucă”, a spus Turcan.

„Este firesc pentru un partid ca preşedintele partidului să aibă prima şansă, prima opţiune pentru alegerile prezidenţiale. Vom vedea sondajele de opinie. Uitându-mă la situaţia din PNL, răspunsul este da”, a precizat Raluca Turcan, considerând că aceasta este cea mai bună alegere.

Leave a reply