Ceea ce știa toată lumea află apare acum într-o nouă prezentare: Adrian Streinu Cercel, tovarăș vechi al PSD, va candida la București pe lista Camerei Deputaților. E oficial.
Gabriela Firea și-a făcut datoria, după ce și Cercel și-a făcut-o pe a lui pentru PSD atunci când, în plină pandemie, a ajutat-o pe fosta primăriță să-și facă reclamă electorală cu campania eșuată de vaccinare în București.
Adrian Streinu Cercel face parte din gașca veche de PSD-iști ”acoperiți” infiltrați în sistemul medical, unde au pozat ca ”specialiști”, deși în spate erau soldați credincioși ai unui partid-sugativă de bani publici.
Înainte de Cercel a fost alaltăieri Alexandru Rafila, cumpărat și de el Gabriela Firea cu primul loc la Senat din partea PSD după ce acesta a refuzat să-i facă jocul lui Ponta și s-o concureze pe Firea la Primăria Capitalei din partea Pro România.
Dar acest amantlâc pe bani grei al PSD cu profesioniști ok dau și cu personaje penale din sistemul medical nu e de ieri, de azi, vine din anii 90 de pe vremea lui Ion Iliescu și Adrian Năstase.
Sunt încă în memoria publică exemple precum cele ale lui Sorin Oprescu, Șerban Brădișteanu, Mircea Beuran, Monica Pop, Sorina Pintea, Secureanu, Ioan Lascăr etc.
Doar despre cel din urmă, puteți citi detalii AICI.
Și, atenție, e vorba numai despre afacerile lui Lascăr!
Nu e, deci, nicio surpriză că Marcel Ciolacu scoate acum la suprafață aceste legături subterane dintre PSD și cadrele sale medicale.
Întrebarea este însă unde se va opri acest festival de… ciolane oferite de Ciolacu unor figuri medicale.
Nu prea multe. S-a cam epuizat oferta politică, pentru că PSD nu prea are multe de oferit. Aflat în cădere liberă pentru hoția la guvernare având ca apogeu epoca Dragnea, dar și pentru iresponsabilitatea de a încuraja populația să nu respecte măsurile anticoronavirus (apropo, cum se simt alde Rafila și Cercel colegi cu Romașcanu-aruncătorul de măști în public sau primarul de Brăila?), PSD încearcă prin acest ”implanturi” cu Cercel și Rafila să mai ducă încă o dată de nas populația.
Îi va ieși din nou pasența? Vorba lui Ponta, poporul are întotdeauna dreptate… Vom vedea pe 6 decembrie.