Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a vorbit, vineri, în intervenţia sa la Aspen Healthcare Summit, despre nevoia de prevenţie în contextul Programului naţional de control al cancerului.
Ministrul a explicat că acest program a fost recent adoptat de Parlament sub forma unei legi şi „ar trebui să ofere într-un timp rezonabil accesul la resursele de investigaţii şi terapeutice moderne, cancerul fiind în mod evident o problemă de sănătate publică”.
„E clar că această abordare integrativă era necesară şi e un lucru foarte bun. Să ştiţi că eu nu mă tem că nu vom reuşi într-un timp rezonabil să punem în funcţiune mecanismele care să facă posibil accesul la diagnostic şi la tratament. Sunt cred că mai puţin optimist nu din punct de vedere al rezultatului final, ci din punct de vedere al duratei în ceea ce priveşte programele de prevenţie, pentru că aici nu e vorba doar de decizii de natură administrativă, e vorba de o schimbare de mentalităţi care trebuie să se adreseze atât populaţiei generale cât şi profesioniştilor din domeniul sănătăţii”, a arătat Alexandru Rafila.
El a vorbit de echilibrul între prevenţie şi tratament, scrie agerpres.
„Această schimbare de mentalitate, să schimbăm balansul de la zona de tratament la zona de prevenţie, este uneori dificil de realizat şi cred că la lucrul ăsta trebuie să lucrăm cu toţi„, a spus ministrul Sănătăţii.