Rafila: „Săptămânile următoare se va renunța la o parte din restricții. Cred că până la Sărbătorile de Paște vom avea o viață relativ normală”
„Nu-mi place să fac astfel de predicții, dar cred că până la Sărbătorile de Paște vom avea o viață relativ normală, poate doar cu recomandarea purtării măștii în interior, în special în zonele aglomerate”, a declarat Alexandru Rafila, marți dimineață.
„Având în vedere faptul că tulpina Omicron se transmite mult mai ușor decât tulpinile anterioare și lucrul acesta este certificat de numărul mare de cazuri din România și din întreaga lume. Principalul indicator este numărul de paturi pe care îl avem în spitale, pentru că dacă ne uităm, în București avem o aglomerare în spitale”, conform site-ului Realitatea.net
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății spune că până la Paște, adică sfârșitul lunii aprilie, toate restricțiile ar putea fi eliminate, dacă evoluția covid permite o astfel de relaxare.
București, Cluj, Timișoara au cea mai mare creștere, dar nu este o surpriză pentru că sunt orașe cu un tranzit foarte mare, cu un grad mare de circulație.
Săptămânile următoare se va renunța la o parte din restricții, ulterior vom renunța și la starea de alertă, dar totul se va face etapizat, în funcție de gradul de ocupare din spitale.”
Sursa: Realitatea.net