Nimic din ce face PSD bun nu ține mai mult de trei zile. Nu e vorba de miracole, ci chiar de o decizie salutată de întreg spectrul politic: înnoirea partidului cu oameni de calitate, fără legătură cu trecutul îndepărtat și chiar apropiat în care PSD a intrat în conștiința publică drept ”partidul baronilor”.
O fotografie surprinsă de amatori arată că aducerea unor figuri respectabile în domeniul medical, pe listele PSD pentru alegerile parlamentare, nu a însemnat decât o operațiune de imagine.
Realitatea Plus a difuzat imagini cu președintele PSD, Marcel Ciolacu, care a fost surpins într-un restaurant din Buzău, sâmbătă seara, la o masă alături de alte 11 persoane, încălcând normele de distanțare și numărul maxim legal de 6 persoane. La masă se afla și fostul premier Mihai Tudose.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romașcanu, a declarat la Realitatea Plus că ar fi vorba despre o cu totul altă situație față de ceea ce se poate vedea din fotografie.
Pe de altă parte, IPJ a transmis că efectuează o anchetă în această situație și că au fost deja sancționate trei reprezentanți ai localului.
Imaginile care arată că liderii PSD nu respectă măsurile de distanțare socială și de protecția sanitară în plină pandemie vine la scurt timp după ce PSD a anunțat cu mare pompă candidaturile la alegerile din 6 decembrie ale unor personalități din lumea medicală.
Ultimul venit pe acest trend este rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, Leonard Azamfirei, care va deschide lista PSD pentru Senat în județul Mureș.
Alți doi medici vor candida din partea PSD la alegerile parlamentare. Este vorba despre Alexandru Rafila, reprezentantul OMS în România, care va deschide lista la Camera Deputaților în București, și Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului Matei Balș, care este pe poziția a doua pe lista pentru Senat, după Gabriela Firea.
Premierul Ludovic Orban, el însuși surprins la o reuniune restrânsă de ziua sa cu invitați nepurtând mască de protecție, a comentat critic imaginile cu liderii PSD nerespectând măsurile de protecție.
”Au bagatelizat pandemia, au avut un comportament iresponsabil. Multe alte atitudini total nepotrivite cu momentul am văzut la PSD. Da, și eu am greșit, într-un moment în care pandemia nu avea expunere maximă cum este acum, dar am plătit amendă și am învățat din acea întâmplare”, a declarat premierul, în urmă cu câteva minute.
„Orban și ai săi folosesc Poliția Română în scopuri politice”, acuză Marcel Ciolacu, după ce a fost amendat pentru încălcarea măsurilor anti-COVID.
„Asta arată cât de disperați sunt și cât de jos au ajuns! Nu am văzut nicio conferință de presă a Poliției atunci când Orban și miniștrii săi beau și chefuiau la guvern în timp ce românii erau închiși în case. Nici când liderii PNL făceau paranghelii și reuniuni politice cu sute de persoane”, a scris liderul social-democraților pe Facebook.
[…] Rafila, Cercel, Azamfirei, cum e cu sănătatea la PSD? Ciolacu și Tudose, petrecere în ciuda COVI… […]