PSD: Nicio pensie de serviciu nu va fi mai mare decât salariul din perioada de activitate

0
274

Conducerea Coaliției de guvernare a decis să constituie un grup de lucru pentru transpunerea în legea pensiilor speciale a recomandărilor venite de la Banca Mondială și de la Comisia Europeană, a anunțat Partidul Social Democrat într-un comunicat, în care precizează că nicio pensie de serviciu nu va fi mai mare decât salariul din perioada de activitate și că se vor restrânge condițiile de pensionare anticipată pentru cei cu pensii de serviciu.

„Conducerea Coaliției a decis constituirea unui grup de lucru pentru formularea unui set de amendamente la proiectul de lege privind pensiile speciale, care să reflecte recomandările finale ale Băncii Mondiale și Comisiei Europene. Grupul de lucru va include toți miniștrii care gestionează în prezent pensiile de serviciu.

Obiectivele principale ale grupului de lucru sunt reducerea ponderii în PIB a costurilor cu pensiile speciale, asigurarea echității în raport cu pensiile din sistemul contributiv și îndeplinirea angajamentelor asumate de România în Planul Național de Redresare și Reziliență, astfel încât țara noastră să poată absorbi toate fondurile europene disponibile în acest program”, arată social-democrații, scrie economedia.

  • Potrivit PSD, noile reglementări vor urmări transpunerea unor principii:
  1. Vârsta de pensionare a beneficiarilor de pensii de serviciu va crește treptat până la nivelul stabilit în sistemul contributiv;
  2. Nicio pensie de serviciu nu va fi mai mare decât salariul din perioada de activitate;
  3. Pensia de serviciu se va acorda doar celor care au îndeplinit cel puțin 20 de ani de activitate în profesiile pentru care e prevăzut acest beneficiu;
  4. Restrângerea condițiilor de pensionare anticipată pentru beneficiarii de pensii de serviciu, astfel încât situațiile de acest gen sa fie cu totul excepționale.

Leave a reply