Răzvan Prișcă (PNL): „Cetățenii nu vor mai pierde timp la cozi”

0
127

Dosarul cu șină a fost interzis, iar instituțiile publice nu vor mai avea voie să ceară copii ale avizelor sau documentelor care au fost emise de către alte instituții publice.

Prevederile sunt parte dintr-o lege inițiată de parlamentarii PNL, promulgată în ianuarie 2023 și care a intrat în vigoare pe 4 iulie 2023, scrie zcj.

„Prin intrarea in vigoare a Legii nr.9/2023, cetățenii nu vor mai pierde timp la cozi sau bani pentru copierea unor acte pe care statul le deține deja. Obiectivul acestui proiect este debirocratizarea și digitalizarea administrației publice, dar și ca interacțiunea cetățeanului cu statul să fie mai simplă și mai eficientă”, a declarat deputatul PNL, Răzvan Prișcă.

Leave a reply