sâmbătă, ianuarie 28

Primarul Chișinăului, pro-rusul Ion Ceban, lansează un nou partid politic

0
239

Primarul Chișinăului, pro-rusul Ion Ceban, a anunțat marți lansarea unui nou partid – Mișcarea Alternativă Națională, scriu Ziarul de Gardă și Unimedia. Ceban este considerat un apropiat al fostului președinte Igor Dodon.

Ceban nu a oferit multe detalii, menționând că în prezent se lucrează la statutul și programul partidului, precum și la toate aspectele tehnice privind înregistrarea formațiunii.

„Suntem pentru dezvoltarea țării, pentru renaștere și modernizare, pentru independența și neutralitatea R. Moldova. Suntem pentru integrarea europeană începută mulți ani în urmă”, a anunțat fostul fruntaș socialist într-un briefing.

Oamenii așteaptă o alternativă, oamenii au pierdut încrederea, sunt dezamăgiți în actuala conducere sterilă, care a demonstrat un fiasco total, atât prin oamenii săi, cât și prin acțiunile sale, sau mai bine spun, inacțiunile”, a mai declarat primarul.

Ion Ceban a anunțat încă la finele anului trecut, pe 30 decembrie, că lansează o mișcare de alternativă la actuala guvernare, dar a evitat să spună atunci dacă intenționează să-și înregistreze Mișcarea Alternativa Națională ca partid politic. Astăzi el a explicat că a amânat lansarea proiectului politic pentru că a intervenit războiul din Ucraina învecinată și criza refugiaților.

Ion Ceban a devenit popular la protestele Partidului Comuniștilor, formațiune care l-a promovat în carieră, începând din 2004, precum şi la cele organizate ulterior de Partidul Socialiștilor, formațiunea spre care a migrat în 2012, urmându-l pe Igor Dodon.

După ce a aderat la socialişti, Ceban a început să promoveze ortodoxismul rus şi, ceea ce numeşte el, valorile tradiţionale. A pledat împotriva semnării Acordului de Asociere cu UE, chiar dacă în perioada comunistă a fost șef al secretariatului comisiei naționale pentru integrare europeană din guvern (în perioada 2008-2009).

Ion Ceban a câștigat turul II al scrutinului pentru funcția de primar al capitalei, la alegerile locale generale din octombrie 2019, fiind desemnat de socialiști. El a promis atunci că se retrage din PSRM și nu va face politică, fiind „primarul tuturor chișinăuienilor”. Un an mai târziu însă, Ceban a anunțat că își ia concediu pe cont propriu pentru a-l sprijini pe Igor Dodon în campania prezidențială din 2020.

În ianuarie 2022, fostul lider al Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, actualmente președinte de onoare, a respins categoric ideea implicării sale în mișcarea de opoziție lansată de primarul capitalei. Dodon spunea atunci că Mișcarea Alternativa Națională este proiectul personal al lui Ion Ceban și nu a fost coordonat cu socialiștii.

Leave a reply