Prezentatorul RT care a cerut înecarea copiilor ucraineni care cred că Rusia este un stat ocupant a fost concediat

Canalul rusesc de stat Russia Today (RT) l-a concediat pe prezentatorul TV Anton Krasovsky, după ce acesta a declarat că ar trebui înecați copiii ucraineni care cred că teritoriul Ucrainei este ocupat de Rusia, potrivit publicației ucrainene Pravda.
„Pun capăt colaborării noastre, deoarece nici eu, nici restul echipei RT nu putem permite nici măcar gândul că vreunul dintre noi este capabil să împărtășească asemenea prostii. O surpriză, ce pot să spun”, a scris Margarita Simonyan, redactorul-șef al RT, pe Telegram.
În același timp, Simonyan declarase că „este greu de crezut că Krasovski credea sincer că copiii trebuie înecați”. Ea a calificat declarația lui Krasovsky drept „sălbatică și dezgustătoare”, dar „poate că Anton va explica prin ce fel de nebunie temporară” a ajuns să facă astfel de declarații, informează agerpres.
Într-o conversație cu scriitorul rus Serghei Lukyanenko, Anton Krasnovky, prezentator RT și director de emisie al versiunii în limba rusă a RT, propusese înecarea copiilor ucraineni care cred că teritoriile ucrainene se află sub ocupație rusă. Lukyanenko a declarat că a vizitat Ucraina când era copil, în 1980, și că copiii ucraineni vorbitori de limbă rusă i-au spus că Ucraina a fost ocupată de „muskali”.
„Acei (copii) ar fi trebuit să fie înecați în Tysyna, unde rața plutește în derivă (aluzie la cântecul popular ucrainean Plyne kacha po Tysyni, sau O rață în derivă de-a lungul Tysynei – n.r.). Acei copii trebuie să fie înecați, înecați… De îndată ce spun că muskalii au ocupat [Ucraina], aruncați-i în râu, unde curenții sunt puternici”, a propus prezentatorul. Krasovsky a mai spus că copiii „ar trebui îndesați în colibe în Carpați și să li se dea foc”.