Președintele PE Roberta Metsola: Voi lupta ca România să se alăture Schengen în 2023

0
408

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, a declarat marţi că va lupta ca România să se alăture Schengen în anul 2023.

Roberta Metsola, care se află în vizită în România, s-a întâlnit marţi cu tinerii, în cadrul evenimentului „Împreună suntem Europa” organizat de Biroul PE în România, în parteneriat cu Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti.

Metsola a spus că România îndeplineşte de ani de zile cerinţele pentru aderarea la spaţiul Schengen.

Aş fi sperat să vin aici la o săptămână după luarea unei decizii pozitive pentru România. României nu ar trebui să i se permită să intre în Schengen, ar trebui să primească ce merită, adică intrarea în Schengen care oricum s-ar produce prea târziu. România de ani de zile îndeplineşte cerinţele şi face tot ceea ce fac toţi cetăţenii Uniunii Europene. Eu, în această zi şi jumătate de când sunt aici, am simţit frustrare, dezamăgire, dar aş vrea să transform aceste sentimente în optimism şi speranţă, care stau la baza solidarităţii manifestate de România.

(…) Eu am spus mai demult că vreau şi că voi lupta şi colegii mei de la Parlament pot să confirme acest lucru ca România să se alăture Schengen în 2023. Nu vreau să mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă acest lucru nu se va întâmpla. Nici nu vreau să mă gândesc la acest lucru”, a spus preşedintele Parlamentului European.

Ea a amintit de alegerile europarlamentare care vor avea loc în 2024, informează stiritvr.

Vom avea alegeri pentru Parlamentul European în 2024. Dumneavoastră ca cetăţeni în 2024 va trebui să veniţi şi să votaţi reprezentanţii în Parlamentul European. Atunci veţi şti că noi am făcut tot ceea ce ne-a stat în putere ca să ne asigurăm că România devine membru Schengen. A venit momentul. Solidaritatea pe care aţi manifestat-o dumneavoastră trebuie să vi se întoarcă, să fie manifestată şi ea faţă de dumneavoastră”, a afirmat oficialul european.

Aceasta a lăudat ajutorul acordat de români refugiaţilor din Ucraina.

În ultimul an nimeni nu v-a spus ce să faceţi. Pur şi simplu aţi mers la vamă şi aţi întâmpinat miile de refugiaţi care fugeau de un război care nimeni nu şi l-ar fi putut închipui că se poate petrece în Europa în 2022. Ne-am dat seama că democraţia, statul de drept, teritorialitatea, justiţia, egalitatea sunt luate de bune. În perioada aceasta nimeni nu şi-ar fi putut închipui că acestea pot să fie încălcate atât de uşor. Noi, ca europeni, ne-am bazat prea mult pe un vecin pe care de fapt nu ne putem baza şi care ne şantajează”, a mai arătat preşedintele Parlamentului European.

Dezbaterea a fost găzduită de Aula Magna a Palatului Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti.

Aceasta e a doua zi a vizitei înaltului demnitar în România. Ieri, Roberta Metsola s-a întâlnit cu președintele Klaus Iohannis și cu premierul Nicoale Ciucă, iar, în cursul serii,a susținut un discurs în plenul Parlamentului. Tema principala a discuțiilor și a alocutiunii din Parlament a fost aderarea României la spațiul Schengen. Așa cum a subliniat și în dialogul său cu tinerii români, șefa Parlamentului European sprijină candidatura României și e optimistă că 2023 va fi anul intrării noastre în Schengen.

Leave a reply