miercuri, noiembrie 30

Preşedinta PPEW: „Delegaţia de femei a Ucrainei ne-a solicitat să intermediem dialogul pentru pace”

0
183

România a organizat, pentru prima dată, Academia de Toamnă a Organizaţiei de Femei a Partidului Popular European (PPEW), ce a avut loc în perioada 14 – 15 octombrie la Cluj-Napoca şi la care au participat în jur de 70 de reprezentante ale PPE din 42 de organizaţii din 24 de ţări, a informat preşedinta organizaţiei PPEW, Biro Rozalia.

Potrivit acesteia, delegaţia de femei a Ucrainei a solicitat „o poziţie oficială a Organizaţiei de femei a PPE în care să condamne războiul agresiv, prin care să apeleze factorii decizionali să se pună la masa tratativelor şi să înceapă dialogul pentru a construi o soluţie de pace pentru încetarea focului cât se poate de repede”.

Am fost onorată, ca preşedinte al Organizaţiei de Femei a Partidului Popular European (PPE), să pot aduce acasă, la noi, acest eveniment, pentru prima oară în România. Am ales Clujul pentru că este un oraş cu un trecut prestigios şi oferă oportunităţi incredibile pentru prezent şi viitor. M-am bucurat că cele două doamne comisar european Dubravka Suica şi Mariya Gabriel au răspuns favorabil, dânsele având şi funcţia de vicepreşedinte în cadrul organizaţiei de femei a PPE,” a declarat marţi, în conferinţă de presă, Biro Rozalia.

Având în vedere că anul 2022 a fost declarat Anul Tineretului, lucrările Academiei de Toamnă desfăşurate sub genericul „Egalitatea de şanse într-un viitor verde şi digital” au fost extinse şi cu un panel special privind perspectiva tinerilor pentru o Europă paşnică, bazată pe schimbările demografice, informează agerpres.

Academia de Toamnă a avut ca principal obiectiv un dialog real şi direct între organizaţiile naţionale de femei, membre sau asociate, dar şi de a introduce câteva iniţiative noi care nu au mai existat până în prezent.

Pentru această ediţie, Biro Rozalia a propus şi a fost introdus panelul „Yes, We Can!”, prin care organizaţiile gazdă (UDMR şi PNL, de această dată) să îşi prezinte doamne politicieni cu carieră de succes şi experienţă vastă, cu care se mândresc. Astfel, au onorat invitaţia preşedintele interimar al Senatului României, Alina Gorghiu, preşedintele executiv al organizaţiei de femei a UDMR, deputata Csép Éva, prim-vicepreşedintele OFL, Mihaela Suciu şi secretarul de stat Hegedus Csilla de la MIPE.

O altă iniţiativă a fost organizarea, în paralel, a cinci grupuri de lucru pe teme de importanţă majoră: egalitatea de şanse în viitorul verde şi digital; consecinţele războiului dintre Ucraina şi Rusia din perspectivă feminină; eliminarea violenţei împotriva femeilor şi copiilor, perspectiva tineretului într-un viitor verde şi digital, respectiv educaţie şi inovaţie.

„În grupul privind războiul, am inventariat acele oportunităţi pe care le putem folosi în interesul lor, conform cererilor lor. Esenţial este să le cunoaştem nevoile şi să le răspundem potrivit. Ca să intermediem dialogul pentru pace, delegaţia Ucrainei ne-a solicitat de a avea o poziţie oficială a Organizaţiei de femei a PPE în care condamnăm războiul agresiv, să apelăm toţi factorii decizionali să se pună la masa tratativelor şi să înceapă dialogul pentru a construi o soluţie de pace şi de a înceta focul cât se poate de repede,” a subliniat Biro Rozalia.

O altă noutate, iniţiată de Biro Rozalia, a fost posibilitatea gazdelor de a participa cu câte o delegaţie numeroasă, de 20 de femei, la lucrările academiei, unde, de obicei, organizaţiile erau reprezentate de doar un membru.

„În cadrul lucrărilor au fost prezentate problemele cu care se confruntă femeile, provocări în domeniile anunţate, dar am şi încercat să găsim soluţii. La educaţie, de exemplu, ne confruntăm cu abandonul şcolar timpuriu, fenomen care există nu numai în România, ci în general în statele din estul Europei, pentru care e nevoie de politici la nivel european. Sau fenomenul violenţei domestice, foarte larg răspândit la noi. Sau la egalitatea de şanse suntem penultimii în ce priveşte reprezentativitatea femeilor în structuri decizionale din UE,” a precizat Biro Rozalia.

Cele două invitate – Dubravka Suica, vicepreşedintele Comisiei Europene pentru Democraţie şi Demografie, şi comisarul european pentru Inovare, Cercetare Ştiinţifică, Cultură, Educaţie şi Tineret, Mariya Gabriel – au făcut câte o prezentare amplă cu cele mai importante noutăţi şi iniţiative a comisiei respective şi o imagine de ansamblu a domeniului în care activează.

Potrivit preşedintei PPEW, importante au fost şi întrunirile din panelul dedicat sectorului privat, precum şi primul Forum al femeilor antreprenori din Transilvania. Acesta din urmă, la care au participat 50 de femei cu afaceri proprii, a avut mare succes – şi datorită prezentării făcute de comisarul european Mariya Gabriel – motiv pentru care Biro Rozalia a anunţat că intenţionează să-l organizeze anual, tot la Cluj.

O altă iniţiativă consemnată la eveniment a venit din partea preşedintei onorifice a PPEW, Doris Pack, fost preşedinte timp de 20 de ani, care a propus un program de mentoring pentru femeile politicieni la început de carieră, beneficiind de experienţa Austriei. Coordonatoarea acestui program, demarat din 1 ianuarie 2023, va fi Maria Rauch-Kallat, fost ministru al Austriei, timp de 14 ani şi care conduce de 18 ani un asemenea program.

Concluziile lucrărilor se vor concretiza, în următoarele două săptămâni, prin elaborarea unui document final ce va fi prezentat, în noiembrie, la Adunarea politică a Partidului Popular European, pentru a fi aprobat.

Leave a reply