miercuri, noiembrie 30

Premierul spaniol Pedro Sanchez a fost testat pozitiv la COVID-19

0
142

Premierul spaniol, Pedro Sanchez, a anunţat că a fost depistat pozitiv la COVID-19 şi şi-a suspendat temporar programul, la câteva zile după ce a participat la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite de la New York, informează France Presse.

„În această dimineaţă am fost testat pozitiv la COVID-19”, a anunţat premierul duminică pe Twitter, precizând că îşi anulează sosirea la „Sărbătoarea trandafirului” a Partidului socialiştilor din Catalonia (PSC), organizată duminică la Gava, în apropiere de Barcelona (nord-est).

„Voi continua să lucrez cu extremă prudenţă”, a adăugat Sanchez.

Acest anunţ vine la două zile după ce s-a întors de la New York, unde a participat la mai multe evenimente în cadrul celei de-a 77-a Adunări Generale a ONU, alături de numeroşi şefi de stat şi de guvern.

Şeful guvernului spaniol nu a precizat deocamdată dacă va continua să participe la evenimentele prevăzute pentru restul săptămânii.

Vineri, el urma să primească la Alicante (sud-est) opt şefi de stat şi de guvern din ţările sudice ale Uniunii Europene, cu ocazia unei reuniuni a forumului Med-7.

Leave a reply