miercuri, august 17

Premierul Ciucă: ”Legea offshore va fi adoptată azi”

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, la un eveniment organizat de Romanian Business Leaders, că legea offshore va fi adoptată azi astfel încât investițiile de exploatare a resurselor vor putea demara. Ciucă a anunțat că prima investiție va demara luna viitoare, este vorba de investiția Black See Oil and Gas în Marea Neagră.

La sfârșitul lunii iunie vom avea prima moleculă de gaz din Marea Neagră care va intra în sistem”, a mai spus premierul. El a precizat că ”au fost luate măsuri concrete, avem certitudinea că într-o perioadă nu mai mare de cinci ani de zile să putem să deveni independenți din punct de vedere energetic”.

Câteva dintre declarațiile făcute de premierul Nicolae Ciucă, informează g4.media.ro.

  1. Măsurile politice au fost de fiecare dată discutate în coaliție. Ne bucurăm să vorbim despre această creștere economică, 6,5% față de trimestrul similar al anului trecut, 5,2% față de trimestrul precedent. Guvernul a fost o roată motrică care a susținut activitatea dumneavoastră.
  2. O economie are nevoie de predictibilitate, stabilitate și încredere, pe care o câștigăm greu și o pierdem ușor. În momentul de față, sunt convins că am reușit să dobândim încrederea dumneavoastră, a investitorilor străini și suntem angajați să continuăm pe acest parcurs.
  3. Avem angajate toate liniile de efort pentru ca aceste obiective să fie asigurate: predictibilitate, stabilitate și încredere.
  4. Guvernul României este angajat într-o abordare pro business. 60% din acest pachet este destinat investițiilor, 40% sunt îndreptate către persoanele vulnerabile.
  5. Am avut ca obiectiv să protejăm economia, să promovăm digitalizarea, să promovăm energia verde. În prima parte a anului vom digitaliza partea de facturare business to business, ea s-a realizat, de la 1 iulie va deveni obligatorie.
  6. Este esențială valorificarea fondurilor de care beneficiază România din PNRR, oportunități din care 60% sunt dedicate proiectelor de mediu și celor de transformare digitală. Avem resurse importante pe care trebuie să le mobilizăm în acest sens.
  7. Discutăm de modernizarea infrastructurii, inclusiv electrificare 3, 9 miliarde euro, mobilitate urbană 1, 8 miliarde euro, eficiență energetică a clădirilor 2, 7 miliarde, biodiversitate 1, 1 miliarde, digitalizarea administrației publice 1, 5 miliarde, digitalizarea educației 881 de milioane de euro.
  8. Alocăm fonduri pentru energia verde, pentru eficiența energetică pentru transport fără poluare și mediu curat. Deja a fost lansat primul program pe PNRR valul renovării în valoare de 1, 8 miliarde de euro, bani care pot fi accesați în acest an.
  9. A fost lansat fondul local în valoare de 2, 7 miliarde de euro, ghidurile au fost publicate urmează apelul de proiecte. Ieri după amiază împreună cu liderii coaliției și ministerele de linie am discutat despre măsurile pe care trebuie să le luăm la nivel guvernamental astfel încât obiectivele până la sfârșitul lunii iunie să fie realizate.
  10. Vom implementa proiecte de digitalizare a administrației publice, a sistemului de sănătate și educație.
  11. Am convenit în cadrul coaliției, avem nevoie de politici coerente, concrete astfel încât să putem să realizăm modernizarea și dezvoltarea țării.
  12. Avem oportunitatea ca măsurile pe care le luăm să devenim cu adevărat independenți din punct de vedere energetic și al asigurării resursei de gaze. Au fost luate măsuri concrete.
  13. În ce privește resursele de gaze, azi se va aproba legea offshore în Parlamentul Românei, vom crea astfel predictibilitatea și posibilitatea ca investițiile în on shore și off shore să demareze. Prima investiție va demara luna viitoare, Black See Oil and Gas în Marea Neagră.
  14. La nivelul OMV Petrom și Romgaz există proiectele asigurate ca nu mai târziu de 2026 să avem resursa de gaz necesară atât pentru asigurarea independenței pentru consumul public și ramuri în industria petrochimică și de ce nu să exportăm gaz.
  15. Pregătim o schemă de ajutor de stat pentru pregătirea și recalificarea angajaților pentru asigurarea creșterii performanțelor digitale
  16. Este nevoie ca această pregătire să se întâmple cu orice cetățean al țării, pentru a putea beneficia de oportunitățile pe care le oferă transformarea digitală

Leave a reply