vineri, ianuarie 17

Povestea primarului român din orașul german unde au filmat George Clooney, Matt Damon sau Cate Blanchett

1
1553

Alegerile din România au acaparat toată atenția presei, dar puțină lume și-a îndreptat atenția spre alte alegeri în care au fost implicați români.

Bunăoară, la Görlitz, în Germania, chiar în prima zi a lunii august a anului trecut au fost alegeri locale, iar Octavian Ursu, profesor de muzică și trompetist solo, stabilit în acea parte a Europei a fost ales de majoritatea cetățenilor pentru funcția de primar.

Invitat la Digi 24, Octavian Ursu a relatat cum explică el acest succes rar printre românii din Diaspora și de ce germanii, un popor pretențios și exigent cu emigrația, au decis să parieze pe persoana lui.

Profesorul de muzică a spus că totul se explică prin această ”nouă generație în politică”, orientată în direcție europeană, care gândește altfel.

Pe acest considerent se poate vorbi și despre succesul lui Dominic Fritz la Timișoara, un tânăr de origine germană, care vorbește însă perfect limba română, pe care timișorenii l-au preferat în locul primarului Robu.

”Am vorbit cu Dominic Fritz”

Octavian Ursu a povestit că a ajuns primar în Görlitz pentru implicare în problemele oamenilor:

„Cel mai important este cum te angajezi la fața locului. Atunci, oamenii apreciază felul în care te comporți și temele pe care le abordezi. Asta este mult mai important decât dacă ești născut acolo sau nu”.

Octavian Ursu (alăturat) a afirmat că s-a confruntat și el cu prejudecăți, pentru că prejudecăți sunt peste tot.

„Sunt asemănări în multe direcții. Am vorbit cu Dominic Fritz despre acest lucru. Cred că ne vom întâlni la un moment dat pentru a discuta personal despre planuri de viitor și planuri politice pentru orașele pe care le conducem”.

În legătură cu șansele lui Dominic Fritz de a pune în aplicare proiectele cu care a câștigat electoratul din Timișoara, Octavian Ursu e optimist.

„Cred că are șanse deosebite de a realiza lucruri bune pentru Timișoara, vine cu cunoștințe din două sisteme – cel german, dar cunoaște și sistemul din România – are foarte multe relații în  Germania”, a spus Ursu.

Primar în orașul unde s-au filmat ”Inglourious Basterds” şi „The Monuments Men”

Afișul filmului ”Eroii Monumentelor”, cu celebri actori Matt Damon, Cate Blanchett și George Clooney

Octavian Ursu s-a stabilit în Görlitz imediar după Revoluție, în 1990. Românul este înscris în partidul de guvernământ CDU, al Angelei Merkel, şi a reuşit să-l învingă pe politicianul de la AfD (extremiștii germani), după ce acesta obţinuse cele mai multe voturi în primul tur.

Românul a fost sprijinit în turul al doilea de celelalte partide, care s-au temut că Görlitz va deveni primul oraş german condus de un extremist de dreapta.

În plus, Octavian Ursu a fost susţinut şi de actori, regizori şi scenarişti, în contextul în care industria filmului este o sursă importantă de venit pentru Görlitz – oraşul în care s-au filmat mai multe pelicule de succes, printre care „Inglourious Basterds” şi „The Monuments Men”.

De profesie muzician, Octavian Ursu a obţinut în turul al doilea 55,1% din voturi. În primul tur, desfăşurat la 26 mai, reprezentantul AfD, fostul poliţist Sebastian Wippel, câștigase 36,4% din voturi, în timp ce candidatul creştin-democraţilor obţinuse 30,3% din sufragii.

Povestea orașului împărțit în două după Al Doilea Război Mondial

Așezarea pe care o administrează românul Octavian Ursu este un oraș în estul landului german Saxonia, situat pe malul de vest al rîului Neisse, la frontiera cu Polonia.

Neisse are 70 mii locuitori (în 1939 avea 125.000). Pînă în 1945 a făcut parte din provincia germană Silezia inferioară, fiind amplasat pe ambele maluri ale rîului Neisse.

În 1945 partea orașului situată la est de Neisse a trecut la Polonia, orașul fiind divizat în două. Jumătatea de est a orașului a primit numele de Zgorzelec, populația germană de acolo fiind expatriată.

Astăzi orașul Görlitz este cel mai important centru al Sileziei germane. Deși a suferit mult de pe urma acțiunilor militare din 1945, în partea centrală a orașului se mai păstrează multe monumente de arhitectură din epoca medievală și modernă: Muzeul Sileziei (într-o superbă clădire în stil baroc) sau Teatrul dramatic (construit în 1851).

La Görlitz a activat și a murit cunoscutul filosof mistic german Jakob Böhme, a cărui casă se mai păstrează și astăzi. (Wikipedia).

VEZI ŞI:

Pregătiți-vă pentru și mai rău, Firea să trăiască! Mesajul lui Nicușor Dan către bucureșteni

Premierul Ludovic Orban s-a autoizolat și s-a testat pentru coronavirus

Lider USR: “Firesc e să mergem alături de PNL”

Leave a reply