Popescu: „Veniturile prin legea offshore ar trebui să se ducă în investiţii care să stimuleze consumul de gaz”

Veniturile suplimentare care se vor încasa ca urmare a aplicării legii offshore ar trebui să se ducă în investiţii care să stimuleze consumul de gaz, a declarat, marţi, ministrul Energiei, Virgil Popescu, la dezbaterile asupra acestui act normativ din comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor.

„Vorbim despre veniturile suplimentare care se vor încasa din legea offshore, probabil începând cu sfârşitul anului 2026. Da, avem nevoie de reţele de gaze, avem nevoie să consumăm cât mai mult gaz în România şi să pregătim consumul şi investiţiile care necesită consum de gaz în România ca să absorbim cât mai mult gaz din rezervele noastre, ca să nu se ducă gazul în alte părţi. De aceea, cred că veniturile din exploatarea gazelor din Marea Neagră şi din perimetrele onshore de adâncime trebuie să se ducă către investiţii care să stimuleze consumul de gaz. Lucrurile sunt foarte evidente”, a explicat Popescu.

El a adăugat că această soluţie pentru investirea veniturilor este mai bună decât cea propusă de USR, care a avansat ideea ca aceşti bani să se ducă în pilonul II de pensii, informează agerpres.ro.

„USR doreşte ca aceşti bani să fie investiţi în fondurile de pensii. Asta nu înseamnă să ceea ce propune coaliţia nu este bun. Eu cred că este mult mai bun decât ceea ce propuneţi dumneavoastră, iar taxele şi impozitele se duc către bugetul de stat, nu putem să le direcţionăm direct către companii care administrează privat sau public anumite fonduri”, a afirmat ministrul Energiei.

Leave a reply