luni, septembrie 27

Polonia îşi recheamă ambasadorul din Israel

0
99

Polonia şi-a rechemat luni ambasadorul din Israel la două zile după un gest similar israelian provocat de o lege poloneză ce limitează revendicările proprietăţilor confiscate după Al Doilea Război Mondial, calificată de Israel ca “antisemită”.

Noua lege, promulgată sâmbătă de preşedintele polonez Andrzej Duda, impune o perioadă de prescripţie de 30 de ani, în care pot fi cerute bunurile respective, confiscate în general de regimul comunist după război, aminteşte France Presse.


Guvernul precizează că legea ar trebui mai ales să împiedice fraudele.

“Ministerul Afacerilor Externe anunţă că ambasadorul Poloniei în Israel va rămâne în ţară până la noi ordine”, se arată într-un comunicat.

Potrivit ministerului, acest gest este un răspuns “la acţiunile recente nejustificate ale statului Israel, inclusiv decizia nefondată de reducere a nivelului relaţiilor diplomatice cu Republica Polonă, precum şi la declaraţiile inacceptabile ale ministrului israelian al afacerilor externe şi ale altor membri ai guvernului”.

Leave a reply