duminică, martie 23

PNL, despre asumarea responsabilității pe reforma bugetară și fiscală: „Decizia, luată în Coaliție”

0
306

Purtătorul de cuvânt al PNL a precizat, într-o declarație pentru News.ro, că decizia angajării răspunderii de către Guvern a fost discutată, agreată și stabilită în Coaliție. Ionuț Stroe a precizat că „este vorba despre o asumare a acestui pachet de reforme din partea Guvernului”.

„Decizia angajării răspunderii de către guvern a fost discutată, agreată şi stabilită în coaliţie. Singura posibilitate la îndemâna guvernului pentru a modifica legi organice este prin angajarea răspunderii. Nu poţi modifica astfel de acte normative prin Ordonanţă de Urgenţă, ci doar prin dezbatere parlamentară sau angajarea răspunderii. Or, în această situaţie de reală urgenţă în care ne aflăm, dezbaterea parlamentară a atâtor acte normative ar fi durat mult prea mult”, a explicat reprezentantul PNL decizia asumării răspunderii Guvernului pe pachetul de măsuri fiscale”, a precizat Ionuț Stroe, potrivit News.ro.

Liberalul a subliniat că „suntem într-o situaţie de reală urgenţă pentru aplicarea acestor măsuri, astfel încât să aibă efectul dorit în aceste ultime patru luni ale anului”.

Premierul României, Marcel Ciolacu, a anunțat că Puterea nu va veni cu OUG-uri pentru reforma fiscală și bugetară, ci își va angaja răspunderea în fața Parlamentului, ceea ce înseamnă că își pune mandatul de șef al Executivului pe masă, în cazul în care Opoziția vine cu o moțiune de cenzură, scrie adevarul.

Leave a reply