
Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a afirmat că PNL trebuie să se pregătească să intre singur în alegeri, nu într-un proiect comun, fiind nevoie de mobilizare pentru a nu mai pierde voturi între locale și europarlamentare.
„PNL a demonstrat-o și la alegerile trecute, a demonstrat-o de fiecare dată când a fost nevoie, că are și capacitatea și motivarea necesară să intre în alegeri de unul singur și să-și îndeplinească obiectivele. În 2019, PNL a dat președintele României, a câștigat cu 64%, în 2020, alegerile locale au fost câștigate de PNL cu 34,5%. PSD a avut 30%. Prin acest scor am reușit să dobândim și să avem 1232 de primării, peste 14.000 de aleși locali, deci PNL are capacitatea și motivarea să meargă singur în alegeri”, a declarat Nicolae Ciucă, într-un interviu pentru DC News, preluat de adevarul.
„Sigur că de la alegerile locale până la alegerile parlamentare am pierdut 10%, ceea ce nu se va mai întâmpla. Este o greșeală pe care trebuie să o recunoaștem, o asumare a conducerii partidului și a liderilor noștri locali. Eu sunt determinat ca astfel de greșeli să nu se mai repete. Trebuie să ne menținem coeziunea și determinarea astfel încât să intrăm în alegeri singuri, iar dacă există un proiect, trebuie să se analizeze și trebuie asumat. Aici nu e vorba de PNL sau PSD, ci e vorba de țară. În actualul context avem nevoie de stabilitate politică pentru România”, a explicat numărul doi în stat, care deține și șefia PNL.