Petre M. Iancu: „Rusia lui Putin a comis un criminal rapt teritorial alipindu-și Crimeea”

Propaganda rusă în acțiune  
0
256

Tipic pentru cea mai vicioasă propagandă neostalinistă lansată peste lumea civilizată de serviciile de dezinformare ale Kremlinului de la anexarea Crimeei încoace e anti-ucrainismul turbo deversat și împroșcat spre mase de pe mai toate canalele disponibile Kremlinului și agenților lui de influență.  

Ca să se bage vestului în cap că Rusia e bună și Ucraina e rea se vehiculează varii legende. Prima, că Ucraina și-ar maltrata minoritățile. Această propagandă nu se face doar în Ungaria sau România, ci peste tot, inclusiv în mediile evreiești de extremă stânga din SUA.  

Unde se manifestă brusc și evrei care se dau loviți în aripă de antisemitismul ucrainean. Da, acest antisemitism e nu mai puțin sinistru decât oricare altul. 


 E oribil și, ca ură antievreiască, e moștenitorul și amplificatorul unei iudeofobii, devenită nu o dată în istorie ucigașă în masă. Ucraina n-a fost niciodată o țară perfectă. Sau perfect unitară.  

 

Nu este disponibilă nicio descriere.

Cont Page Facebook, autor Petre M. Iancu, DW

Dar nu antisemitismul istoric din Ucraina, care are azi un șef de stat evreu e problema reală și acută a Ucrainei actuale! Ci amenințarea ei de către un stat mafiot, agresiv și expansionist condus dictatorial de Vladimir Putin! 

 

 Nicio țară în afară de aliații Rusiei, China comunist-sclavagist-capitalistă și Iranul islamist al ayatolahilor, nu-și maltratează minoritățile mai rău decît Rusia kaghebistă a lui Putin (de pildă pe ceceni, pe rușii albi, pe atâția alții).  

A doua, că Rusia nu și-ar fi luat din Ucraina în 2014 decât ce ar fi fost, chipurile, al ei.  

În speță Crimeea. Ce minciună sfruntată. Crimeea n-a fost a Rusiei decât din secolul al XVIII-lea. A fost, istoric, a populațiilor ei, a coloniștilor ei greci, perși, romani, bizantini, khazari, sciți, goți, bulgari, mongoli, tătari, turci și slavi. 

 A fost în special un teritoriu tătăresc. Abia în 1783, peninsula a fost anexată de imperiului rus al Ecaterinei în urma războiului ruso-turc.  

Sovieticii poststaliniști conduși de ucraineanul Hrușciov au transferat în 1954 Ucrainei jurisdicția asupra acestui teritoriu. N-a protestat nimeni. Neostalinistul Putin nu se împacă însă defel cu poststalinismul. 

 Așa că nu l-a răbdat inima și a violat ca un tâlhar de drumul mare dreptul internațional când a cotropit manu militari și când a anexat Crimeea.  

Pentru că, potrivit dreptului internațional, granițele unei țări corespund frontierelor (necontestate) ale entității ei, anterioare dobândirii independenței. Dreptul internațional protejează integritatea teritorială a statelor și perpetuarea existenței lor în granițele existente, interzicând schimbarea (unilaterală) a frontierelor prin recursul la forță.  

Rusia lui Putin a comis un criminal rapt teritorial alipindu-și Crimeea. Încurajată de lipsa de reacție, de lașitatea și de împăciuitorismul occidental, german, european, Moscova se pregătește să mai comită unul de și mai mare amploare, dacă nu e oprită. 

 Această constatare de fapt nu se schimbă dacă se trimite, propagandistic, la alte nefăcute, ale altora, inclusiv ale potențialei victime a unei noi agresiuni neoimperialiste rusești. Sau la dorința noastră de pace. 

Cum e propaganda rusă în acțiune? Eficientă. Cum poate fi demontată? Prin adevăr și informație. Nu prin contrapropagandă. 

Petre M. Iancu, jurnalist, comentator, DW.

 

Leave a reply