Petre M. Iancu: „Retragerea Rusiei din zona Kiev, confirmată de președintele Zelenski, nu înseamnă că războiul s-ar fi terminat”

1
626

„Războiul, cum am argumentat repetat, se va încheia abia după debarcarea președintelui Rusiei, Vladimir Putin.”

Nici după această debarcare pericolul nu va fi trecut. Va fi nevoie de o amplă deputinizare. Ca o denazificare. De o lustrație viguroasă, riguroasă și masivă. De ani grei de pedepse pentru torționarii rușilor și criminalii de război care au asasinat în masă în Ucraina.

Mai e mult până atunci. Zelenski, realist, a avertizat că vor urma lupte grele în est, la Harkiv și în Donbass. Dar zona cheie pentru el nu e doar Harkiv și raionul din jurul greu încercatului centru universitar ucrainean. Ci și orașul-martir Mariupol. Acest oraș-erou e zonă esențială.

Mariupol e nu doar geografic un punct strategic. E extrem de important nu doar pentru că ocupă o poziție militară cheie în spațiu, la Marea Azov, unde întrerupe controlul întregii zone cuprinse între Donbass și Crimeea. Ci, mai ales, pentru narativul acestui război de agresiune al Rusiei, devenit războiul de independență, războiul fondator al Ucrainei libere, războiul întemeietor al unei noi Europe.


Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că retragerea trupelor ruseşti din nordul ţării este înceată, dar vizibilă. E limpede că această retragere marchează finalul provizoriu al visului putinist, un coșmar al Ucrainei, de ”reintegrare” în Rusia ”a celui mai rusesc” dintre orașele ucrainene. Cu acest final, prima rundă a confruntării militare a imperiului cu piticul ucrainean, un soi de buturgă mică în stare să răstoarne carul nuclear al marii puteri s-a terminat cu legendara capitulare a celei din urmă. Împăratul s-a dovedit gol. Dar nu în ochii tuturor.

Oștirea lui, bătută măr, e pusă mai nouă să se înstăpânească pe niște fâșii de teritoriu străin, pe care imperiul mai speră să le poată ține. Și pe care le ține doar pentru că ucrainenilor Vestul le-a refuzat armele. În speță, armele grele, ofensive, cu care să poată începe recucerirea zonelor din sud, est și sud-est.

Mioapa politică occidentală îi conferă agitpropului dictatorului o armă esențială pentru supraviețuirea liderului de la Kremlin. Care depinde de narativul victoriei și înfrângerii. Cine va determina ce poveste se va impune în ochii militarilor și al cetățenilor ruși va fi câștigat războiul.

Dar va putea Putin depăna basmul obosit și fals al unei victorii în Ucraina? Doar dacă smulge, pe lângă niște ample concesii politice – cum ar fi acceptul Ucrainei ca Donbassul, ori Crimeea, ori ambele să rămână durabil sub controlul Moscovei – controlul asupra Mariupolului și joncțiunea dintre Donbass și Crimeea. Iată de ce recucerirea și reconstrucția orașului-martir e imperativă.

Nu e imperativă doar pentru Ucraina și pentru poziția ei militară la Marea Azov. Sau pentru Vest, ca și pentru cauza valorilor occidentale – miza reală a acestui început de război mondial pe care nu l-a vrut nimeni. Ci și pentru metanarațiunea acestui război.

Că un Vest stângist, pacifist, poltron și orb nu vede realitatea (și nu-i înțelege nici povestea, respectiv importanța ei), nu înseamnă că Ucraina ar trebui să capoteze, să se resemneze, să se declare satisfăcută că a scăpat cu marile orașe Kiev, Harkiv și Cernihiv necucerite de ruși. Ceea ce e, în sine, o performanță militară deloc neglijabilă.

Dar nu e și un succes suficient. Ca să fie suficient va trebui să fie determinant în ordinea narativului victoriei. De care depinde o supărare a rușilor a cărei masă critică să ajungă întru răsturnarea tiranului.

Prin urmare, Ucraina trebuie să facă totul ca să reacapareze întregul Mariupol și să obțină despresurarea lui. Ca atare, e obligatoriu să-și procure în fine armele de care are imperioasă nevoie spre a-l elibera de asediu.

Nu i le dau guvernele occidentale? Atunci să facă rost de ele din donații particulare. Din chete printre milionari și miliardari. Din pământ, din piatră seacă. Din donațiile oamenilor de rând, dar iubitori de libertate, din Europa, America și toată lumea. Când să debuteze acest efort? Acum. Pe loc. Sau și mai bine: ieri.

Pentru că dacă Ucraina se oprește înainte de a da afară din țară și ultimul ocupant, înainte de a convinge armata rusă că a pierdut definitiv și irevocabil în aventura ei imperialist-colonialistă: e în mare pericol. Vor urma noi confruntări. Iar în aceste runde nu va mai fi sigur nimic.

Prin urmare, ultimul lucru de care are nevoie Ucraina acum e să se culce pe o ureche. Ori să asculte cântecele de sirenă pe care le va intona Kremlinul dimpreună cu noi supărări, bombardări, sfidări, recriminări, amenințări, intimidări.

E acest drum riscant? Absolut. E posibil ca, in extremis, un dictator încolțit să recurgă la arme oribile și sinistre, interzise prin lege? Fie și improbabil, date fiind posibilele consecințe ale unui astfel de recurs, nici asta nu se poate exclude cu totul.”

„Și totuși, nu există alternativă. Libertatea, spunea un înțelept din România, pe care-l admir presupune sacrificii și renunțări. Reclamă plata unui preț, uneori piperat. Dar cu cât se refuză mai mult plata lui, cu atât are obiceiul de a crește oripilant, până devine de-a dreptul exorbitant.”


Sursa: Petre Iancu WordPress

1 comment

  1. mircea 3 aprilie, 2022 at 08:47 Răspunde

    mai degraba ar trebui dedolarizarea,denazificarea Ukrainei, nu in Ucraina sunt mercenari instruiti de vacarii de peste balta,cum se face ca cei care fug pa rupte sint Ucrainieni cu portbagajele pline de valuta,de unde atatia copii fara parinti,masa de praduiala pentru trafic de organe,sa stii ca Hitler, era tot evreu,la fel ca si Volodimir

Leave a reply