„Rezistența militară ucraineană, suprinzătoare pentru cei care au ignorat că ucrainenii, în confruntarea lor directă, timp de opt ani, cu Rusia, au învățat cum gândește și operează militar inamicul, nu va putea fi veșnică. E nevoie de-o implicare mai puternică a NATO.
Pe moment, se reașează puterile în America, Asia și Europa cum nu s-a mai întâmplat de la al Doilea Război Mondial încoace. Ucraina a devenit mărul discordiei și teatrul de război în jurul căruia se schimbă lumea din temelii.
Fiecare zi care trece fără ca Zelenski să fi fost debarcat, sporește problemele nu doar pentru populația civilă ucraineană, supusă bombardamentelor cu rachete și crimelor de război ale Moscovei, pentru oligarhii ruși vânați, mai nou, de americani, ci și pentru Vladimir Putin și regimul său izolat așa cum conducerea Rusiei bolșevice n-a mai fost din anii 20 ai veacului trecut. Nu e clar cât va mai rezista.
Dar nici Europa nu stă pe roze. Pericolul militar crește la granițele ei răsăritene. Totodată, ia amploare și va spori și în viitor prețul energetic și economic al decuplării de Rusia. Odată cu ele vor lua proporții costurile și sacrificiile personale nu doar ale rușilor, ci și ale europenilor.
Kremlinul și-a modificat în Ucraina tactica și pare a favoriza așteptarea și războiul de uzură în vest și la Kiev, rusificarea sudului și atacurile punctuale asupra orașelor ucrainene izolate, de cucerit una după altul, la granițele țării. În răstimp, Vestul promite Ucrainei mult dar face mult prea puțin. Or, mințile sale mai luminate ar trebui să știe bine că, dacă Rusia învinge – și rațional, în condițiile pasivității prezente a SUA și NATO, care duc un soi de drole de guerre nedeclarat, sunt puțin șanse să se poată evita în condițiile actuale înfrângerea Ucrainei, va fi extrem de periculos Apus.
Efectele fricii: negândirea situației până la capăt
Pe moment, frica de Rusia și de arsenalul ei atomic, sau corupția și vechile metehne și reflexe împăciuitoriste îi face pe mulți, în Apus, cinici. Au reapărut și în Germania vocile obscene ale defetiștilor care, după primul șoc al rezistenței ucrainene, tind să revină la mantra cinică a obedienței ”numite diplomație și dialog ”realist” cu Rusia.
Or, acest dialog era și înaintea condițiilor actuale, cum am subliniat repetat, practic absurd, dat fiind că pentru orice dialog e nevoie de părți care să-l vrea cu adevărat, nu de tabere, precum cea rusă, care să înțeleagă doar limbajul brut al forței. Dar dacă Rusia neoimperială a lui Putin reușește să schimbe complet granițele în Europa, ce ar mai fi de discutat decât sclavia și supunerea în fața unui imperiu discreționar și nuclear, agresiv și neocolonial?
Cum se va aranja oare lumea, cândva liberă, cu amenințarea nucleară permanentă a unui Vladimir Putin potențial dement, cu degetul pe buton ori de câte ori e contrat de cineva la o masă de 6 metri lungime, dacă se îmbată și îl apucă furia, sau îl asaltează impotența, în pat cu iubita? Cum ar fi un Kremlin nuclear întărit de o eventuală victorie în Ucraina rusificată? Ce s-ar alege din sancțiunile actuale, reale, și dureroase pentru Rusia?
Nu s-ar evapora ele automat prin șantajul lui Putin? Și ce s-ar întâmpla dacă Kremlinului și forțelor invadatoare, acum descumpănite și dezorientate, li s-ar permite să se reorganizeze? Pe scurt, puțini îndrăznesc să gândească până la capăt finalul aventurii militare putiniste și semnificațiile ei reale.”
Interesele majore și acțiunea pe care o sugerează
Citiți în continuare întregul editorial pe site-ul Petreiancu.wordpress.com