Pensii mai mari? Încă n-ați înțeles că, în această Românie, când primești bani în plus pe fluturaș, de fapt ți se ia, nu ți se dă?

2
5303

Vedem acum ce crimă economică antiromânească au comis Dragnea, Tăriceanu, Olguța Vasilescu&co. prin mărirea pensiilor cu 40%! Știți cu cât mărește Spania, de exemplu, pensiile pe 2021? Cu 40%? Cu 30%? Cu 10%? Nu, cu 0,9%!!!

De ce?

1. Pentru că acolo politicienii, indiferent cât de cinici ar fi ei, nu sunt iresponsabili să mărească ”din pix” ce nu pot da în realitate, de vreme ce bugetul nu poate duce o povară mai mare.

2. Pentru că tot acolo, ca de altfel peste tot în lumea întreagă la minte, poporul nu ”pune botul” la astfel de pomeni bugetare, știind la fel de bine ca politicienii că nu poți primi bani în plus de la stat dacă statul nu are de unde să-ți dea.

În Spania, ca peste tot în lume, statul are mai mulți bani decât România, dar nu risipește banii pe consum – o mișcare care se întoarce împotriva tuturor, la final, prin inflație, măriri de prețuri etc.

De ce au mărit cei din PSDragnea pensiile cu acest procent monstruos de 40%?

”Pentru că putem”. Așa spuneau ei. Și, într-adevăr, pentru că românii i-au votat masiv în 2016, au putut să-și bată joc de români cum au vrut ei: au risipit trei ani doar cu atacul la statul de drept și încercarea de a scoate România din UE (ROMEXIT) și au dat legi anti-justiție și anti-economie, conștienți că nu le vor putea respecta, dar la fel de conștienți că, nemaifiind ei la putere, poveri ca majorarea pensiilor cu 40% vor pica pe capul viitoarei guvernări.

Iar aceasta, din criză de bani, nu va putea onora mărirea, și-i va pune în cap pe acei pensionari care spun că ”avem dreptul, domnule, dacă e lege!”, va crea nemulțumiri sociale majore și, dacă economia va merge din prost în mai prost în special din cauza acestui tip de sabotaj bugetar, guvernarea de după PSD își va rupe gâtul în cele din urmă. Ăsta a fost planul.

Metoda aplicată de Lia Olguța Vasilescu, fostul ministru al Muncii, atunci când a propus legea privind majorarea pensiilor cu 40% nu e nici măcar originală. Ea a fost aplicată prima oară de Călin Popescu Tăriceanu în 2008, când fostul premier a propus atunci majorarea pensiilor cu… 43%!

În 2008, România, Europa și toată lumea se aflau în plină criză globală provocată de dezastrul financiar produs de criza creditelor subprime, care a explodat odată cu prăbușirea băncii Lehman Brothers.

Cu alte cuvinte, nimeni nu avea bani atunci pentru dezmăț bugetar, mai ales pentru majorări de pensii cu 43%!, dar perversitatea lui Tăriceanu a fost implacabilă și ultrairesponsabilă.

Știa că va fi votat masiv în alegeri de către pensionari (și a fost!), știa la fel de bine că nu va mai fi la putere din 2009 (și n-a mai fost), dar știa că, prin majorarea pensiilor în plină criză (cum e și acum cu pandemia) va îngropa deja din start viitoarea guvernare (Boc). Și exact așa a fost.

Pentru a putea plăti pensiile, Guvernul Boc a trebuit să taie salarii, să mărească taxe și să se împrumute cu nemiluita (lovind și mai mult economia, căci îndatorarea pentru consum e moarte curată), fiind aruncat peste bord în cele din urmă, din cauza nemulțumirilor sociale.

Exact din acest motiv a mărit Dragnea pensiile cu 40%, prin mânuța Olguței Vasilescu. Știa că va ajunge la pușcărie, știa că România nu are bani nici pentru plata pensiilor nemajorate (țară pe deficit, consumă lunar mai mult decât produce și se împrumută pentru a acoperi gaura) și că lasă povara acestei majorări imposibile în brațele dușmanului (PNL-USRPLUS), care nu l-a scăpat de justiție.

Socoteala lui a fost  aceeași ca în cazul lui Tăriceanu în 2008 (mai ales că acesta îi era aliat în guvernarea PSD-ALDE în perioada 2016-2019): îi îngropăm politic pe adversarii noștri care susțin justiția, pentru ca românii să-i alunge la putere că nu dau bani, iar noi să venim înapoi pe cai mari și să facem iar legea cum vrem noi.

Premierul Cîțu a confirmat azi ce știa toată lumea zdravănă la cap: România nu are bani pentru plata pensiilor majorate în halul ăsta și nu va avea, de fapt, never!

Dar cum există legea de majorare cu 40% și ea trebuie respectată, noua putere va trebui să joace pe sîrmă, să jongleze, să amâne majorarea, să taie bugete pe ici pe colo, să mărească taxe, să se împrumute, până când va aduce corabia economiei României în ape mult mai calme financiar.

Cîțu, ca orice economist dibace, are la dispoziție mijloace ca să repare grozăvia. În principal, poate ”înghiți” majorarea prin scumpiri și inflație.

Din acest motiv – că România consumă lunar mai mult decât produce-, ce ți se dă în plus pe fluturașul de pensie sau de salariu, de fapt ți se ia. Ca-n bancurile acelea savuroase cu ”nu ți-am dat, ți-am luat…”.

Așa se face că, presupunând că pensiile chiar vor fi majorate prin absurd cu 40%, în realitate, puterea lor de cumpărare va fi mai mică decât cea dinainte de majorare.

Orice Guvern știe că, dacă dă ce nu are de unde să dea, atunci dă pe hârtie, după care îți ia înapoi ce ți-a dat, cum? Prin scumpiri la raft, curent, gaze, benzină, impozite, taxe etc.

Ca să înțeleagă și ultimul român bucuros că ”i s-a dat”: câtă vreme România va consuma mai mult decât aduce lunar la buget prin taxe și impozite și nu va ajunge la excedent (surplus bugetar, adică să consume mai puțin decât produce) sau măcar la deficit mic (1%, nu 9%), orice mărire de pensie de pensie sau salariu este, la finalul lunii, tăiere.

Adică, deși pe hârtie ai bani mai mulți, cu acei bani cumperi mai puțin decât înainte de majorare.

De ce? Păi o țară care nu are bani de pensii și salarii și trebuie să dea și mai mulți, de unde dă? Din împrumuturi. Dar acestea se adaugă la cheltuielile lunare ale statului, deci îi va fi și mai greu Guvernului să achite pensiile și salariile viitoare, pentru că pe lângă plata acestora se mărește factura cu ratele și dobânzile!

Și-atunci, ce face Guvernul, că e Dăncilă, Orban, Boc sau Tăriceanu? Simplu: majorări de prețuri și suprataxare, care aduc mai mulți bani la buget, dar scad puterea de cumpărare a salariilor și pensiilor.

De asta, în Spania și peste tot în Europa, criteriul care contează nu e majorarea pensiilor, ci PUTEREA DE CUMPĂRARE, fraților! Contează ce poți face cu banii pe care îi ai, nu cât de bine te simți când îi numeri și apoi vezi că nu te-ai ales cu nimic, dimpotrivă.

De asta, oamenii normali nu se lasă fraieriți cu măriri din pix, ci sunt interesați de CALITATEA VIEȚII.

Acesta este indicatorul principal care definește civilizația occidentală. El ține cont de puterea de cumpărare, de coșul zilnic, dar și de alte aspecte: accesul la sistemul sanitar, calitatea relației stat-cetățean, nivelul de stres etc.

Nu întâmplător, cetățenii din țările nordice sunt cei mai fericiți din lume. Pentru că la ei nu ”ține” vrăjeala cu ”majorarea pensiilor”, ci cât de bine trăiești cu pensiile nemajorate.

Nu vă mai bucurați că ”vi se dă”, nu vi se dă nimic, de fapt!

Deocamdată însă, răul e făcut deja prin majorarea pensiilor cu 40%: deși banii nu vor fi plătiți real niciodată, tensiunea socială e asigurată deja.

Asta a reușit PSDragnea! Să pună bombe multe, care încep să explodeze una câte una în capul fiecărui român care s-a bucurat de majorarea pe hârtie a pensiilor cu 40%.

2 comments

  1. xnet 14 ianuarie, 2021 at 11:40 Răspunde

    Scuza-ma esti un cretin ! Ce te raportezi mai drula ca sa nu-ti spun altfel la Spania ? Ce pensii au spaniolii ? Ce salarii ai spanioli? Chiar nu iti este rusine ? Pai ce a facut PSD ?Mai derbedeule tu ai lucra pe 150Euro pe luna ? Sau ti-ar conveni o pensie de 123 euro pe luna ? Ai putea trai cu acesti bani mai pupincurist de dreapta ? Ce a afcut PSD a fost o justa reparatie morala oamenilor din aceasta tara ! Eram rusinea Europei ,ne plecau toti oamenii din tara. Traieste tu cu 150 euro /luna daca poti !

Leave a reply