Ovidiu Nahoi: De ce își pierd românii încrederea în UE
Își pierd românii încrederea în Uniunea Europeană? Și, mai ales, este terenul pregătit și în România pentru calea populistă și iliberală? Un recent sondaj de opinie, realizat sub egida Parlamentului European, arată că mai puțin de jumătate dintre români, mai precis 48%, cred că apartenența la Uniunea Europeană este un lucru bun. Cifra este în scădere cu 6 procente față de sondajul similar realizat anul trecut. Dar, poate mai important, este cu 9% sub media statelor membre, ceea ce pune sub un mare semn de întrebare ideea că românii sînt una dintre cele mai pro-europene națiuni.
Suveranitatea – un concept tot mai greu de definit într-o lume a interdependențelor și a libertăților de circulație, precum cea de azi –, instrumentarea în sens politic a sentimentelor religioase, citirea fenomenului migraționist într-o cheie conspiraționistă, revenirea la discursul urii din anii premergători celui de-al Doilea Război Mondial, toate acestea pot genera în opinia publică emoții mult mai intense decît cifrele seci ale bilanțului european. Pînă acolo încît devine irelevant faptul că ungurii, cehii, polonezii, românii trăiesc, evident, mai bine de cînd au aderat la Uniunea Europeană.
Vedem în fiecare zi cum lideri de opinie și oameni politici stimulează aceste emoții. Succesul lor, însă, n-ar fi posibil fără existența unui public avid. Și aici trebuie să vedem realitatea. Da, bilanțurile pozitive ale apartenenței la UE sînt reale, dar e tot atît de adevărat că în spatele lor se află categorii întregi de populație rămase în urmă. Pur și simplu, rezultatele nu au fost resimțite de toți în aceeași măsură.
Unele regiuni au progresat mai mult și au resimțit din plin rezultatele, altele nu. Și chiar regiunile de succes își au marginalizații lor. În plus, oamenii nu au tendința de a se raporta la propriul trecut, ci mai degrabă la starea actuală a vecinului.
În România, regiuni precum București-Ilfov, Vest sau Nord-Vest, au înregistrat creșteri semnificative în ultimul deceniu. Statistic vorbind, regiunea Capitalei a depășit deja cu aproape 25 de procente media europeană. Nu există săraci sau marginalizați în București? Există, și încă mulți. Alte regiuni, precum Nord-Est sau Sud-Vest au recuperat însă foarte puțin față de media europeană. Cu alte cuvinte, aproape că nu au simțit rezultatele aderării.
Iar discrepanțele au fost accentuate, în România, de proasta guvernare. Slaba dezvoltare a infrastructurii menține regiuni întregi în subdezvoltare, descurajează investițiile și accentuează sentimentul de abandon.
Și atunci, există în România premisele instaurării unui regim iliberal, populist, clientelist și antieuropean, care să se perpetueze ani de-a rîndul? În orice caz, guvernanții par să facă tot ce le stă în putință pentru a duce lucrurile în această direcție.
Ovidiu Nahoi
(Redactor-șef Radio France International România)
Comentariul integral, pe DilemaVeche.ro