Opoziția din Ungaria i-a cerut lui Viktor Orban să-și anuleze vizita la Moscova. Premierul ungar a decis să se deplaseze, totuși, în Rusia

0
657

Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, aflat luni într-o vizită la Budapesta, a exprimat sprijinul pentru deplasarea pe care Viktor Orban o va întreprinde în Rusia, menţionând că „trebuie să detensionăm situaţia şi să ne ridicăm în susţinerea suveranităţii Ucrainei”, aflăm de pe portalul Voxpublica.ro.

Premierul Ungariei va merge în vizită la Kremlin, în ciuda opoziției interne și a partenerilor occidentali, care îl acuză că face jocul Rusiei în contextul unei iminente invazii asupra Ucrainiei.

Spre deosebire de alte ţări din regiune, Ungaria nu şi-a exprimat clar în ultimele săptămâni sprijinul faţă de Ucraina în tensiunile cu Rusia.

Moscova a afirmat marţi că nu va „bate în retragere” în faţa ameninţărilor cu sancţiuni ale Washingtonului în legătură cu tensiunile privind Ucraina, înaintea unei convorbiri telefonice programate în cursul zilei între ministrul rus şi cel american de externe, transmite AFP, conform sursei citate mai sus.

   „Washingtonul şi nu Moscova este cel care alimentează tensiunile.”

 

 

Casa Albă, Washington.

Foto: Energia Constiintei.ro

 

„Nu vom bate în retragere la ameninţările cu sancţiuni americane”, a asigurat ambasada Federaţiei Ruse la Washington pe pagina sa de Facebook.”

 

Ambasada rusă a reacţionat astfel la un mesaj pe Twitter al diplomaţiei americane care a acuzat Moscova că a „invadat” Ucraina în 2014 şi a anexat peninsula Crimeea, relatează Agerpres.

Occidentalii îi acuză pe ruşi că au dislocat peste 100.000 de soldaţi la graniţa cu Ucraina în pregătirea unei posibile invazii. Kremlinul asigură că nu intenţionează să atace Ucraina, dar solicită garanţii formale de securitate, în special asigurarea juridică că Ucraina nu va deveni niciodată membră a NATO, dar şi revenirea la dislocările militare ale Alianţei Nord-Atlantice din 1997.

Miercurea trecută, Statele Unite şi NATO au respins prin scrisori solicitările Moscovei, iar luni un oficial american a confirmat că Statele Unite au primit un răspuns scris din partea Rusiei la propria scrisoare privind criza din Ucraina, fără a da detalii despre conţinutul documentului.

foto coperta: DW.com

 

Leave a reply