marți, februarie 11

OPINIE. Cum facem „țară ca afară” dacă 5 milioane de români au plecat definitiv din România

0
1997

 Câți dintre aceștia, care au dobândit o altă mentalitate în țări cu o economie sănătoasă, cu un nivel de trăi incomparabil cu cel din România, credeți că vor reveni aici, vor fi „acceptați”, stimulați de către  „cei de acasă”,  ca să facă ce făceau ei acolo în țări cu stat de drept consolidat și democrație funcțională? 

  

Nu știm – nici măcar – dacă ar putea rezista cel mult 2% din acest număr extrem de mare de români exilați în Occident la o eventuală reîntoarcere în țară. 

  

Cu surle și trâmbițe am crezut unii, vara trecută, ghidați și de sondajele de opinie îmbucurătoare, dar și de entuziasmul participării mulțumitoare de votanți la alegerile din 2020, atât la cele locale, cât și la cele prezidențiale,  faptul că, iată, după un lung șir de  eșecuri și stagnari ale României, avem în sfârșit înfiripată luminița de la capătul tunelului. 

  

Nu s-a întâmplat așa! 

Absenteismul masiv de la votul Parlamentarelor a creat o altă configurație, diferită de aceea pe care o anticipam cu toți în perioada preelectorală. 

  

Ba mai mult, PSD-ul, partidul care abia intrase în dizgrație după sinistra epoca Dragnea, revine în forță în numai câteva luni. 

Iar în locul speratelor 25 %, prevăzute în unele sondaje ale vremii, ale alianței USR-PLUS, coroborate cu presupusele 35%, aduse de PNL,  ne-am trezit, de fapt, în Parlament cu un partid evident populist, cu accente vizibil xenofobe și antisemite, partidul AUR. 

  

Și, de ce sa ne ascundem, petrecută pe fondul scandalurilor interminabile ale membrilor celor 3 formațiuni „salvatoare”, certându-se  deseori ca „la ușa cortului”, atât membrii de seamă ale acestora, cât și cei mai infacarati suporteri ai amintitelor partide politice, pe rețelele sociale. 

  

  Surse: Scandal în PNL după dezastrul negocierilor cu USR PLUS și UDMR. Ludovic Orban, acuzat pentru cedarea ministerelor importante

 

Foto Digi24.ro, Ludovi Orban, PNL 

  

Toate aceste nereguli au fost vizibile (și mai apoi taxate din plin la vot), pe rețele sociale, unde, de fapt, s-a pierdut partida actualei guvernări datorită subredei coaliții care a dat naștere după alegeri, integrând obligatoriu în ecuația guvernării un Jolly Joker specialist în manipulări: UDMR, și care îi poate împiedica  în declanșarea unei reforme substanțiale și necesare pe teritoriul țării noastre, la varii capitole: sociale, economice și administrative, toate acestea lăsate vraiște de fostele guvernări. 

  

Lupta acestor partide, în special PNL a fost atacat de USR pentru forțarea intrării la guvernare și mai ales pentru acapararea de traseiști în sânul liberalilor, mișcare obligatorie la vremea aceea pentru căderea guvernului majoritar PSD, condus de Viorica Dancilă, la sfârșitul anului 2019. 

  

Conflictul execrabil – PNL versus USR-PLUS – s-a dovedit a fi fatal 

  

Faptul in sine  dovedește întărirea PSD și penetrarea AUR în Parlamentul României, dar paradoxal, cu procente „furate”, evident, în special de la USR. 

  

  Scandal cu scântei în alianţa USR-PLUS/ PNL: Pentru ce îi acuză USR-PLUS pe liberali

 

Dacian Cioloș, USR-PLUS, foto: Ziarul Financiar. 

  

Deși pare uimitor, vedem pe rețele sociale diferite entități „revoluționare”, și lideri ale acestora, care până mai ieri  susțineau sus și tare statul de drept, democrația funcțională și integrarea noastră deplină în Uniunea Europenă.  

  

Alianța USR-PLUS & PNL, în loc de scontatele 60%  reiesite din sondajele de după alegerile locale, s-au convertit în realitate la  aproximativ 50%, dar numai după repartizarea voturilor. 

  

Și atenție, lucru foarte important: acest fapt vine îndeosebi în contextul în care avusese loc un absenteism feroce; 70% dintre români au preferat să nu participe la vot. 

  

  

Fără a mai menționa acum despre cele întâmplate ieri în capitală și în țară, un lucru reise clar din atitudinea unor concetatieni din ultimele luni. 

  

Pe fondul  pandemiei, al restricțiilor medicale, sanitare, impuse de acest virus invadator și criminal, tot mai mulți români, care până  mai ieri participau cu lozinci #Rezist împotriva jihadului fostei guvernări ale epocii Dragnea, recent apuse, astăzi sunt admiratori „ad-hoc” ai grupării AUR, sau chiar deveniți peste noapte înverșunați susținători ai ieșirii României din Uniunea Europeană. (RO-EXIT) 

  

Actuala coaliție devine șubredă pe zi ce trece 

  

Ba, mai mult: a mai avut ghinionul să guverneze din plin în pandemie și efectele acesteia, atât sociale cât și economice, că să nu mai vorbim despre cele sanitare, au contribuit categoric într-un semi eșec al actalei configurații guvernamentale. 

  

Fără a mai face alte observații – sunt comentatori suficienți să le analizeze – ne punem însă cu toții o întrebare: Unde vom ajunge? 

  

Iar ce se va întâmplă cu dezideratul „țara ca afară”, cel râvnit până de curând?

Când  oare o vom mai putea construi vreodat’ cu adevarat o țară că afară? 

  Mai putem visa vreodată? 

 

Foto coperta: Celmaibuntata.ro 

Calin Daniel Cruceru este jurnalist – coordonator Lumea Libera, colaborator al site-ului Voxpublica.ro, artist de teatru-social și globe-trotter.  

A trăit 17 ani în America Latină. 

Leave a reply