Nu s-au găsit dovezi directe referitoare la tentativele de asasinat în asaltul asupra Capitolului
foto: agerpres
„Nu există vreo „dovadă directă” despre tentative de asasinat urzite de susţinătorii lui Donald Trump care au luat cu asalt Capitoliul din Washington în 6 ianuarie, a declarat – vineri – procurorul federal al districtului Columbia, Michael Sherwin”, spune agerpres, conform Reuters.
„Declaraţia sa, făcută în cursul unei conferinţe de presă, pare să contrazică afirmaţii formulate joi seara de procurori federali din Arizona, potrivit cărora atacatorii avuseseră intenţia „să captureze şi să asasineze responsabili aleşi”.
„Această ipoteză figurează printre argumentele prezentate unui judecător în vederea obţinerea plasării în detenţie a lui Jacob Chansley, originar din Arizona şi simpatizant al mişcării conspiraţioniste QAnon, a cărui fotografie – cu torsul gol, machiat în culorile drapelului american şi având pe cap coarne de bizon, la tribuna vicepreşedintelui Senatului – a făcut înconjurul lumii” mai precizează sursa.
„Michael Sherwin a explicat că biroul său conduce ancheta parchetului federal asupra acestor evenimente, dar că – în măsura în care birouri locale participă la cercetarea suspecţilor în fiecare stat – pot exista „neconcordanţe” între elementele probatorii primite până în prezent.
Redactate de jurişti din Ministerul Justiţiei din Arizona, argumentele procurorilor din acest stat detaliază ancheta efectuată de FBI asupra Jacob Chansley, relevând între altele că el a lăsat o notă adresată vicepreşedintelui Mike Pence în care susţine că „Se va face dreptate, nu este decât o problemă de timp”.
„Elemente solide, inclusiv propriile cuvinte şi acţiuni ale lui Chansley la Capitoliu, sugerează că intenţia persoanelor turbulente era să captureze şi să asasineze responsabili aleşi ai guvernului SUA”, afirmă parchetul.
Jacob Chansley urma să compară vineri în faţa unui tribunal federal. Articolul, in continuare aici.