Vaccinarea președintelui Klaus Iohannis a stârnit un val de glume care mai de care mai amuzante. Atenția internauților nu s-a concentrat pe procedura medicală, cât mai ales pe condiția fizică a șefului statului, în vârstă de 61 de ani.
Majoritatea internauților au remarcat brațul lucrat al președintelui și au făcut glume privind timpul pe care Iohannis îl petrece la sala de forță.
„Ca unul care se pricepe cât de cât la asta, pot spune sigur că la Cotroceni au sală de forță și cineva o și folosește”, a scris Marian Godină pe Facebook.
Au apărut și imagini trucate simpatice menite să să pună în evidență mușchii prezidențiali.
Dar puțină lume a selectat și partea urâtă a reacțiile la vaccinarea președintelui Iohannis.
Cei mai virulenți s-au dovedit cei care fac parte din grupările extremist-anarhist-antivacciniste, care au reușit deja să provoace un număr mare de morți și infectați în România și în lume prin încurajarea populației să nu ia în serios pericolul COVID.
Curios este că invazia aducătoare de moarte – care s-a văzut și în SUA odată cu atacul asupra Capitoliului – nu poate fi temperarată de rețelele de socializare.
Twitter de exemplu, cea care a tolerat ani la rând mesajele periculoase ale lui Donald Trump ce au creat în cele din urmă curentul anarhist din SUA, permite și în România propaganda neolegionară și neofascistă.
Iată ce a scris utilizatorul cu numele Sandy Alexandru la postarea pe Twitter a lui Klaus Iohannis din momentul vaccinării:
Nu îți este rușine ?? Te dai in spectacol la televizor ..?? Se vede de la o poștă că este o mascaradă ieftină pentru proști ..!! Care pandemie ?? Virusul Magic al GLOBALIȘTILOR ..?? Pe cine tot incercati să mințiți ?
— Sandy Alexandru 🌍🐺🍀 (@sandy_alexandru) January 15, 2021
Un alt utilizator, și mai violent, cu numele ”HARPA PETRICA” a scris:
Eu nu ma vaccinez . Sa te i-a DRK de sas , imi pare rau ca te-am votat de 2 ori . Pacat ca nu ai fost vaccinat direct in creier . Refuz vaccinarea , refuz sa fiu vaccinat cu ADN ( ARN ) modificat genetic . Nu sunt cobaiul nimanui , eu ramam OM asa cum m-am nascut .
— HARPA PETRICA (@masterchif79) January 15, 2021
Nu în ultimul rând, utilizatorul cu numele ”Florin Vio” scrie:
Comportament de slugă perfectă. Pentru că ordinele de la mUE nu se refuză, mai ales când te numești Iohannis.
— Florin Vio 🇷🇴 ☦️ (@vio_florin) January 15, 2021
Astfel de mesaje sunt cu duiumul, ceea ce ne arată de ce a explodat curentul antivaccinist care este și aducător de violență capabilă să provoace în orice moment haos în Occident.
Din mesajele respective se vede pe lângă o crasă incultură și lipsă de informare corectă (vaccinul nu nu este cu ADN, ci cu ARN, care nu modifică absolut deloc ADN-ul uman) și un real pericol reprezentat de radicalismul prostiei, cel care poate degenera oricând într-o situația incontrolabilă.
Președintele a primit vineri, 15 ianuarie, prima doză din vaccinul dezvoltat de Pfizer și Biontech și urmează să o primească pe a doua peste 21 de zile.
”Tocmai m-am vaccinat. Este o procedură simplă, nu doare şi vreau să subliniez că acest vaccin este sigur, este eficient şi recomand tuturor vaccinarea. Vaccinarea, împreună cu respectarea măsurilor de restricţie ne vor scoate din pandemie”, a afirmat preşedintele la plecarea de la Spitalul Militar Central.