Cum Dumnezeu se face că multe dintre vedetele care anunță public că nu dau doi bani pe coronavirus sau că prezența sa în organismul uman este ”o simplă răceală” ajung fie să treacă prin clipe de groază, fie să-și ia adio de la lumea asta?
De la Donald Trump la Boris Johnson și alți lideri ai lumii ori VIP-uri care nu au luat în serios pericolul, virusul a vrut parcă să le arate tuturor că merită mai multă atenție decât să fie tratat cu aroganță sau chiar inconștiență.
Ba chiar, uneori, a ales să le ia viața celor care l-au ignorat, cum este și cazul unui mare ”influencer” urmărit pe Instagram de peste un milion de oameni.
Este vorba de influencerul Dimitriy Stuzhuk, care avea peste 1.1 milioane de urmaritori pe Instagram. Dimitriy avea 33 de ani și era instructor de fitness. Ar fi luat virusul într-o călătorie din Turcia, și nu a durat mult până când boala i-a luat viața.
Era tatăl a trei copii, iar moartea lui a fost anunțată de fosta soție, Sofia.
Înainte ca influencerul ucrainean să își dea ultima suflare, a postat o imagine din spital pe Instagram și a încercat să avertizeze pe toata lumea.
Dimitriy Suzhuk, influencer și instructor fitness, le-a scris fanilor ultima frază, în care credea că e bine, dar n-a fost să fie, în cele din urmă:
„Vreau să împărtășesc modul în care m-am îmbolnăvit și să avertizez puternic pe toată lumea. Am fost unul care credea că virusul nu există… Până când m-am îmbolnăvit. (…) Starea mea este stabilă.”
[…] Nu credea în COVID, avea peste un milion de fani și a murit din cauza… COVID […]