Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat că a semnat autorizaţia pentru restaurarea Palatului Ştirbei de pe Calea Victoriei, clădire monument istoric construită în 1835.
„Proprietarul privat al clădirii o va renova pe cheltuiala proprie, urmând să păstreze toate elementele arhitecturale, dar şi să reconstruiască corpul dispărut al fostei remize de trăsuri. Este pentru prima oară după 1989 când o clădire de patrimoniu care a fost demolată va fi reconstruită. Precizez că nu va fi permisă nicio altă construcţie modernă, care să afecteze din punct de vedere urbanistic palatul şi zona adiacentă”, a scris Nicuşor Dan, joi, pe Facebook.
El a adăugat că imobilul reprezintă unul dintre palatele-simbol ale Bucureştiului şi că a fost ridicat de Barbu Ştirbei înainte de a ajunge domnitor al Ţării Româneşti şi folosit în timpul domniei drept reşedinţă de protocol, informează agerpres.