Nicolas Sarkozy va fi judecat pentru corupţie la Paris în 2025

0
365

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy va fi judecat pentru corupţie la începutul anului 2025 la Paris, sub suspiciunea de finanţare de către Libia a campaniei sale prezidenţiale câştigătoare din 2007, a anunţat vineri procurorul naţional financiar, potrivit AFP, citată de agerpres.

Implicat deja în mai multe alte dosare, fostul preşedinte al Republicii, care contestă faptele, va trebui să compară timp de patru luni în faţa instanţei pentru corupţie pasivă, asociere infracţională, finanţare ilegală a unei campanii electorale şi disimulare de deturnare de fonduri publice libiene.

În dosarul principal al acestei afaceri tentaculare, justiţia franceză îl suspectează pe fostul preşedinte şi pe mai mulţi dintre apropiaţii săi că au încheiat un pact corupt cu regimul dictatorului libian Muammar Al-Gaddafi, pentru a obţine un sprijin financiar ocult în timpul campaniei sale prezidenţiale câştigătoare din 2007.

În boxa acuzaţilor, el va fi convocat alături de alte 12 persoane, printre care trei dintre foştii săi miniştri de dreapta: doi foşti miniştri de interne şi apropiaţi ai lui Nicolas Sarkozy, Claude Gueant şi Brice Hortefeux, şi Eric Woerth, fost trezorier al campaniei prezidenţiale suspecte.

Nicolas Sarkozy a contestat întotdeauna cu fermitate faptele.

Audierea va avea loc „între 6 ianuarie 2025 şi 10 aprilie 2025”, a precizat Parchetul Naţional Financiar într-un comunicat.

După zece ani de anchetă, judecătorii responsabili cu aceasta au urmat în linii mari solicitările Parchetului Naţional Financiar (PNF), care consideră că Sarkozy cunoştea foarte bine faptele care li se impută apropiaţilor lui.

Doi oameni de afaceri suspectaţi că au acţionat ca intermediari se află în centrul dosarului: franco-libanezul Ziad Takieddine, care a fugit în Liban şi, prin urmare, este aşteptat să fie marele absent de la audiere, şi franco-algerianul Alexandre Djouhri.

Takieddine, principalul acuzator în acest caz, a afirmat, înainte de a-şi schimba de mai multe ori versiunea, că le-a dat, la sfârşitul lui 2006 şi începutul lui 2007, cinci milioane de euro lui Nicolas Sarkozy, pe atunci ministru de interne al Franţei, şi directorului său de cabinet Claude Gueant.

Ancheta judiciară a fost deschisă în aprilie 2013 pe baza unor acuzaţii formulate de demnitari libieni încă din 2011, a unor afirmaţii făcute de Takieddine şi a unui document publicat de ziarul online de investigaţii Mediapart între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale din 2012, pe care Sarkozy le-a pierdut. Sarkozy a contestat autenticitatea acestui document.

Leave a reply