Statul american Georgia a anunţat, marţi, că un audit oficial al maşinilor de vot nu a găsit nicio dovadă de fraudă sau de înşelăciune în timpul alegerilor din acest an, transmite CNBC.
Secretarul de stat Brad Raffensperger, care a ordonat unui laborator de testare certificat să efectueze un audit pe un eşantion aleatoriu de maşini de vot din Georgia, a declarat că verificarea a fost completă, asigurând că maşinile nu au fost manipulate.
”Ne bucurăm, dar nu ne mirăm că auditul maşinilor de vot ale statului a fost un succes”, a declarat Raffensperger, republican și coleg de partid cu Donald Trump, într-un comunicat de presă.
”Securitatea alegerilor a fost o prioritate absolută din prima zi a administraţiei mele”, a mai spus acesta.
”Am colaborat cu Departamentul pentru Securitate Internă, Centrul Cibernetic din Georgia, experţii în securitate din Georgia Tech şi o gamă largă de alţi experţi în securitate electorală din stat şi din ţară, astfel încât alegătorii din Georgia să poată avea încredere că votul lor este sigur”, a arătat Raffensperger.
Anunţul făcut de Raffensperger a venit în timp ce în statul Georgia se renumără manual voturile, după un rezultat strâns între preşedintele Donald Trump şi contracandidatul democrat Joe Biden.
Georgia încearcă să certifice rezultatele alegerilor până la termenul limită din 20 noiembrie.
NBC News, care a anunţat pe 7 noiembrie că alegerile prezidenţiale au fost câştigate de Hoe Biden, a prognozat, de asemenea, că Biden este primul democrat care a câştigat cursa prezidenţială în Georgia din 1992.
Raffensperger a spus că un laborator certificat de Comisia pentru asistenţă electorală din SUA, Pro V&V, a folosit tehnici criminalistice pentru a inspecta maşinile de vot Dominion Voting Systems.
De asemenea, laboratorul a extras software-ul de pe scanere şi dispozitive de marcare, pentru a garanta că în timpul alegerilor pe dispozitivele statului a fost utilizată numai tehnologia aprobată.
Potrivit Pro V&V, tot software-ul de pe maşinile testate a fost verificat ca fiind tehnologia autorizată de Georgia.
Trump a recunoscut victoria lui Biden, dar a continuat totuşi să conteste integritatea procesului de vot, fără dovezi.
Prin acest anunţ, Georgia – un stat controlat de mult timp de politicieni republicani – a dat încă o lovitură acuzaţiilor de fraudă la vot făcute de Trump.
Săptămâna trecută, avocaţii lui Trump au renunţat la o contestaţie legală a unui număr de buletine de vot în comitatul Maricopa, Arizona, spunând că avansul lui Biden în acest stat este prea mare pentru ca buletinele de vot disputate să facă diferenţa. În Michigan, un judecător a respins cererea susţinătorilor lui Trump de a bloca certificarea rezultatelor alegerilor din Detroit.
[…] Nebunia lui Trump, dovedită de un coleg de partid! Statul Georgia anunță ZERO fraude la vot […]