Ne-a părăsit Mircea Bolba, fost component al naționalei de fotbal medaliată cu bronz la CM de tineret din 1981
O veste tristă s-a abătut peste urbea nord-vestică, Satu Mare. Un îndrăgit jucător de fotbal tocmai s-a stins din viață.
Mircea Bolba a inceput activitatea la Olimpia Satu Mare, apoi a activat la Steaua, ASA Târgu Mureș, Poli Timișoara și Inter Sibiu.
Mircea Bolba a început fotbalul la Satu Mare, un puternic centru sportiv al României, iar după trei sezoane petrecute la Olimpia, în 1980 se transfera la Steaua, echipă pentru care a înscris un gol în opt partide. A stat în Ghencea doar un sezon, iar ulterior a mai jucat la echipe precum ASA Târgu Mureș, Poli Timișoara, FC Bihor sau Inter Sibiu. A adunat în total 134 de meciuri și 33 de goluri în primul eșalon fotbalistic din România, spune digisport.ro
Foto: liga2prosport.ro
„A murit Mircea Bolba. Simbolul Olimpiei a devenit prea repede legendă”
„Astăzi, simbolul Olimpiei, Mircea Bolba a devenit, prea devreme, legendă. A fost alături de clubul pe care l-a iubit până în ultima clipă.S-a dus in lumea celor drepți așa cum știm că și-a dorit: ca antrenor al Olimpiei. Avea planuri mari, pentru anul centenar și se angajase cu pasiune la reconstrucția Olimpiei. Pierdem un mare fotbalist, un antrenor dăruit și mai ales un Olimpist adevărat… Promitem să îi cinstim memoria cum se cuvine și să nu îl uităm niciodată”, au scris pe site-ul oficial cei de la Olimpia Satu Mare.
După Revoluție, Mircea Bolba a jucat un sezon în Cipru, la Evagoras Paphos, formație pentru care a marcat 12 goluri.
Lotul României la CM de tineret din 1981
Iosif Lovas (UTA), Constantin Gârjoabă (Progresul) – Gheorghe Viscreanu (SC Bacău), Ioan Andone (Corvinul), Augustin Eduard (FC Argeș), Mircea Rednic (Corvinul), Marin Matei (FC Olt), Doru Vuscan (UTA), Cornel Fâșic (SC Bacău) – Costel Ilie (ASA Târgu Mureș), Gabi Balint (Steaua), Mihaiță Hanghiuc (FCM Galați), Decebal Balaur (FC Argeș), Horațiu Lasconi (Jiul) – Dorel Zamfir (Dinamo), Stere Sertov (Steaua), Romulus Gabor (Corvinul), Mircea Bolba (ASA Târgu Mureș). Antrenor: Constantin CERNĂIANU
sursa: digisport.ro