sâmbătă, octombrie 1

NATO estimează că este „iminentă” intrarea în a doua etapă a războiului din Ucraina

0
555

 „Mircea Geoană: În Ucraina intrăm „iminent” în cea de-a doua etapă a acestui război foarte sângeros deja, care pare să se prelungească” conform Digi 24.

NATO estimează că este „iminentă” intrarea în a doua etapă a războiului din Ucraina, o fază a conflictului care va fi mult mai complicată și mai sângeroasă, care se va desfășura pe un front mult mai larg și care, din punct de vedere militar, se va apropia de un război clasic.

 

Astfel, „aliații au decis să furnizeze Ucrainei tipuri de armament adaptate la noua situație, a declarat pentru Digi24 adjunctul secretarului general al NATO, Mircea Geoană. În plus, NATO urmărește, prin consolidarea flancului său estic, să asigure inclusiv o navigație liberă în Marea Neagră, într-o zonă care este vitală pentru interesele strategice, dar și economice ale NATO, ale Europei și ale României, a explicat Mircea Geoană.”

Întrebat la ce se așteaptă să se întâmple în Ucraina în următoarele două săptămâni, în contextul în care se discută despre presiunea datei de 9 Mai, când, de Ziua Victoriei, Rusia va trebui să livreze triumfalist un rezultat al invaziei, Mircea Geoană a spus că evaluarea NATO este că reluarea ofensivei de către partea rusă este „iminentă”.

„Avem toate indiciile legate de regruparea forțelor, de completarea pierderilor masive suferite în prima etapă a războiului, problemele de logistică și de pregătire militară indică, toate, că vom avea iminent intrarea în a doua etapă a acestui război, foarte sângeros deja. Intrăm într-o a doua etapă, mai complexă, diferită ca natură de prima etapă, pe un spațiu mult mai larg de teren, atât în est, în Donbas, cât și în sud, către Crimeea și către Mariupol. Deci, estimarea noastră este că intrăm în a doua etapă, și mai complicată, a acestui război care pare să se prelungească”, a arătat secretarul general-adjunct al NATO.

Sursa: Digi24.ro

Leave a reply