Monica Macovei: Pensionarea judecătorilor nu trebuie să blocheze procese

0
903

Solicit CSM să propună soluții pentru ca pensionarea unor judecători să nu blocheze procesele.

Mă așteptam ca CSM să discute situația proceselor din care se retrag judecătorii cu vârsta de pensionare încă de la prima decizie de la Înalta Curte de Casație și Justiție de a relua etape din procesele lui Dragnea și Tăriceanu. Între timp, aceeași decizie a fost luată și în procesul lui Gabriel Oprea. Un punct de vedere al CSM devine obligatoriu, mai ales că deciziile de a menține în activitate judecătorii care au deja vârsta de pensionare îi aparțin.

Care este răspunderea CSM în astfel de situații, când aprobă ca un judecător să poată profesa și chiar la finalul procesului se retrage din complet și vrea să iasă la pensie? Judecătoarea de la ÎCCJ din cazul Dragnea sau Tăriceanu  mai putea rămâne la instanță și în acel complet până în octombrie, potrivit deciziei CSM de a o menține în activitate. Este curios CSM să afle de ce nu a mai intrat în completul de judecată, deși ar mai fi putut să o facă?

 

A calculat CSM cât costă reluarea unor etape dintr-un proces doar pentru că un judecător decide să se retragă din complet și să iasă la pensie înainte de ultimele termene ale unui proces?

Solicit CSM, singura instituție care poate analiza situația, să propună măsuri ca acest lucru să nu se mai repete, atât în cazul judecătorilor care se apropie de vârsta de pensionare, cât și a celor care au depășit această vârstă, dar au făcut solicitări să profeseze în continuare.

Dacă regula devine că judecătorii pot cere să se pensioneze în timpul unui proces și cererea le este aprobată de CSM, ne putem aștepta ca procese în care sunt judecați politicieni sau înalți funcționari publici pentru fapte de corupție să dureze tot mai mult, să coste tot mai mult și să existe riscul ca unele probe să nu mai poată fi administrate, dacă, de pildă, un martor nu mai poate fi audiat a doua oară. (de ex: pleacă din țară, nu mai vine, este determinat în diverse moduri de inculpați sau una din părți să nu mai vină ca martor, poate să decedeze, etc) 

Președintele ÎCCJ este membru de drept al CSM și este cadrul potrivit pentru a explica de ce a ales Înalta Curte să ignore paragrafele din deciziile CEDO care îi permiteau să înlocuiască un judecător dintr-un complet fără să se reia procesul. Totuși, nu se poate considera că aceasta constituie o interdicție a schimbării compunerii completului de judecată în timpul unui proces (RK. împotriva Finlandei, citată anterior). Pot apărea factori administrativi sau procedurali foarte evidenți care să facă imposibilă participarea în continuare a unui judecător într-un proces„, se scrie în deciziile CEDO Cutean vs. România și Beraru vs. România, invocate de ÎCCJ. Ce semnal transmite ÎCCJ care, dintr-o lovitură, anulează luni de zile de procese și ia totul de la capăt în dosare de corupție în care sunt implicați politicieni? 

Efectele deciziei de a lua de la zero etape din procese, dacă se retrage vreun judecător, se resfrâng și asupra duratei proceselor și a voinței de a combate corupția și marea criminalitate la nivel înalt.   

Neîncrederea și îndoiala cu care opinia publică privește deciziile controversate, de la încercarea lui Dragnea de a impune OUG 13 încoace, cer o reacție rapidă a CSM și garanții că procesele în care sunt implicați politicieni nu vor tărăgăna în instanță sau nu vor fi oprite prin măsuri administrative.

Monica Macovei,

europarlamentar

Leave a reply