MJ susține că abuzul în serviciu se pedepsește sever și sub pragul propus

0
345

Ministrul Justiției a explicat, într-un interviu pentru Digi24, că sub pragul pentru abuz în serviciu propus în Senat nu există un vid legislativ. Acesta a precizat că fapta este pedepsită cu o „contravenție foarte severă”.

Șeful ministerului Justiției a punctat că Senatul a adoptat și acest amendament prin care fapta este sancționată și sub pragul propus.

Asta înseamnă că nu poate să fie vorba aici de o acțiune deliberată a Senatului, a lăsa nesancționate de către lege anumite fapte, dimpotrivă, Senatul a adoptat și acest amendament. Prin urmare, cred că cei doi piloni ai amendamentelor aduse la Senat, acoperă aceste plaje de fapte care, repet, în trecut, au generat o jurispudență unitară, satisface exigențele Curții constituționale și, în același timp, protejează, în două moduri, interesele generale ale societății, respectiv, valorile protejate prin infracțiunea respectivă, contravenția respectivă”, a declarat acesta.

Cătălin Predoiu susține că Senatul nu avea cum să evite decizia Curții Constituționale, deoarece proiectul de lege ar fi fost neconstituțional.

Senatul nu avea cum să evite decizia Curții Constituționale. Pentru că acolo nu mai vorbeam doar despre un proiect în dezbatere publică, cum era în faza ministerială, acolo vorbeam despre un proiect care trebuia adoptat, un proiect pe care trebuia dat un vot, pentru ca el să devină lege, mai departe, după adoptarea în Camera Deputaților. Acest vot nu putea face abstracție de decizia 392 din 2017 a Curții Constituționale.

Ori această decizie spune foarte clar, în paragraful 55, că pentru a constituii infracțiune, această faptă trebuie raportată la un prag valoric sau la o vătămare de o anumită intensitate a drepturilor și libertăților cetățenești”, a declarat ministrul Justiției, într-un interviu la Digi24, precizând că riscul acestui proiect de lege este că textul ar fi fost neconstituțional.

Oficialul a menționat că „Senatul a acționat firesc în includerea unui prag în lege”, punând accent pe faptul că „Senatul nu putea face abstracție de această decizie a CCR”.

De asemenea, Predoiu a adăugat că „în paragraful 56 al aceleiași decizii, 392 din 2017, CCR spune că absența unui astfel de prag a condus la insecuritate în raporturile juridice, la o instabilitate a acestor raporturi juridice, la jurisprudență neunitară, deci a arătat și consecințele inexistenței acestui prag”.

Leave a reply