sâmbătă, ianuarie 23

Mitropolitul Bisericii Ortodoxe Sârbe din Muntenegru: Pelerinajele sunt „vaccinul lui Dumnezeu”

0
77

Mitropolitul Bisericii Ortodoxe Sârbe din Muntenegru, care a evitat în repetate rânduri purtarea măștii și a declarat că pelerinajele sunt „vaccinul lui Dumnezeu”, a fost testat pozitiv pentru coronavirus, potrivit Reuters, citat de digi24

Amfilohije Radovic, în vârstă de 82 de ani, care conduce cea mai mare eparhie a Bisericii Ortodoxe Sârbe, a fost diagnosticat cu COVID-19 marți. „Este sub îngrijirea permanentă a medicilor”, potrivit unor oficiali din cadrul bisericii.

După izbucnirea pandemiei de COVID-19, Amfilohije a apărut în mod regulat, în public, fără mască, încălcând recomandările autorităților. În timpul ceremoniilor din luna mai pentru cinstirea unui episcop din secolul al XVII-lea, Sf. Vasilije Ostroski, Făcătorul de minuni, el a declarat că pelerinajul este „vaccinul lui Dumnezeu”.


„Ar fi bine dacă oamenii de știință ar inventa un vaccin, dar înainte ca acesta să fie găsit, există un vaccin care a acționat de-a lungul secolelor”, referindu-se la pelerinaje.

Până în prezent, Muntenegru a raportat 188 de decese și 12.584 de infecții cauzate de coronavirus.

Leave a reply