luni, septembrie 27

Ministrul Muncii: Salariul minim trebuie să crească

1
70

Ministrul Muncii, Raluca Turcan a avut marți o întrevedere cu sindicatele și cu patronatele, pentru a asculta punctele lor de vedere. Concluzia a fost una: ”salariul minim trebuie să crească”.

Într-o postare pe contul său, de Facebook, liberala a avut următorul anunț:


”Astăzi am avut o primă discuție cu sindicatele și cu patronatele, pentru a asculta punctele lor de vedere.
Majorarea salariului minim trebuie făcută în mod predictibil, bazată pe date economice, pentru a putea fi susținută de economie.
Preocuparea mea este ca în România nivelul de salarizare să fie decent, costul forței de muncă să înceapă să se apropie de media Uniunii Europene, dar în același timp trebuie să fim atenți ca orice majorare pe care o facem să fie susținută de economie pentru a evita blocajele ulterioare.
Am agreat cu partenerii sociali ca săptămâna viitoare să ne întâlnim în Consiliul Național Tripartit, astfel încât confederațiile sindicale și cele patronale să își prezinte și față în față propunerile pe care le au cu privire la majorarea salariului minim.
După ce vom avea aceste discuții, vom analiza toate variantele propuse, iar Guvernul va contura o soluție pe care o vom supune dezbaterii publice” a scris Raluca Turcan azi, pe Facebook

1 comment

Leave a reply