miercuri, septembrie 28

Ministrul Mediului: „Nivelul radiaţiilor, în perioada războiului, nu a crescut nici în Ucraina, nici în România”

0
110

Nivelul radiaţiilor, în perioada războiului, nu a crescut niciodată nici în Ucraina, nici în România, iar în privinţa valorilor înregistrate la Centrala Nucleară de la Zaporojie, acestea nu justifică îngrijorările din spaţiul media sau al populaţiei, a declarat, miercuri, la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos.

„Zilele trecute au apărut foarte multe informaţii contradictorii cu privire la situaţia Centralei de la Zaporojie. Am avut o discuţie telefonică destul de lungă cu domnul ministru al Mediului din Ucraina şi domnul Strilets (ministrul Mediului şi Resurselor Naturale din Ucraina, Ruslan Strilets, n.r.) a subliniat încă o dată faptul că sistemul de monitorizare a radiaţiilor din Ucraina este funcţional. A fost dezvoltat şi completat cu noi unităţi de măsurare a radiaţiilor în urma donaţiilor primite de la statele europene. Este un sistem care raportează zilnic datele măsurate şi le trimite la Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, aşa cum facem şi noi, informează agerpres.

Reţeaua Naţională pentru Supravegherea Radioactivităţii Mediului care funcţionează sub autoritatea Agenţiei Naţionale pentru Mediu este o reţea funcţională, care preia zilnic datele unde se validează şi se trimit la Agenţia Internaţională. Datele măsurate, validate şi transmise la Agenţia Internaţională nu justifică în niciun fel îngrijorările din spaţiul media sau de la nivelul populaţiei. De la începutul războiului această monitorizare este una continuă, validările de date se fac continuu, zilnic”, a spus Tanczos.

Acesta a adăugat că schimbul de informaţii între România şi Ucraina se realizează permanent.

„În perioadele în care am avut informaţii din Ucraina cu privire la o potenţială activitate nucleară sau probleme potenţiale la aceste centrale am făcut validări mai dese, chiar din oră în oră. Toate aceste date certifică faptul că nivelul radiaţiilor în perioada războiului nu a crescut niciodată nici în Ucraina, nici în România. Facem acest lucru în continuare în colaborare cu colegii noştri şi cu ministerul din Ucraina, avem contact permanent, furnizăm şi primim informaţii permanent”, a afirmat oficialul.

Centrala nucleară din oraşul Energodar în regiunea Zaporojie a fost bombardată în mod repetat în weekend şi a suferit unele pagube, dar infrastructura critică este considerată a fi intactă.

Rusia şi Ucraina s-au învinuit reciproc pentru atacuri. Nu este posibilă verificarea independentă a afirmaţiilor.

Leave a reply