vineri, septembrie 24

Milos Zeman: ”SUA și NATO, niște lași”

3
111

Preşedintele Republicii Cehia, Milos Zeman, a criticat SUA şi NATO, organizaţie din care ţara sa face parte din 1999, pentru retragerea militară din Afganistan unde, potrivit liderului de la Praga, talibanii vor crea un centru terorist din care vor lansa atacuri în întreaga lume, transmite miercuri EFE.

Într-un interviu acordat portalului Parlamentni listy, şeful statului ceh apreciază că ”eşecul” NATO în ţara asiatică va submina încrederea unora dintre partenerii mai mici ai organizaţiei cu privire la capacitatea de răspuns a alianţei în cazul unei crize.


Zeman, care ocupa postul de prim-ministru social-democrat atunci când Cehia a aderat la NATO,  mai susţine că, el personal l-a avertizat atât pe actualul preşedinte al SUA, democratul Joe Biden, cât şi pe predecesorul său, republicanul Donald Trump, că retragerea trupelor din Afganistan este ”o laşitate” care nu va avea niciun efect pozitiv.

Preşedintele ceh a mai avertizat totodată că Statele Unite şi-au pierdut prestigiul ca lider mondial în urma retragerii din Afganistan şi că cele întâmplate ridică semne de întrebare cu privire la legitimitatea existenţei NATO.

3 comments

  1. MAITRE 19 august, 2021 at 12:45 Răspunde

    Toata lumea vorbeste insa papusarii isi vad de treburile lor , planul lor merge mai departe ,planul distrugerii ordinii de drept prin resetare si transmutarea populatiilor pentru a crea un HAOS mondial.

    Distrugerea lumii noastre este in plina desfasurare.

    • Liviu Humor 19 august, 2021 at 13:15 Răspunde

      Maitre iar vb sa nu adormi? Se vede de la o posta, de leghe de mari, din acelea marine, ca simti nevoia de a fi bagat in ”zeama”! Apropos de care anume?

  2. Marian Frātutu 19 august, 2021 at 16:05 Răspunde

    SUA si NATO au plecat caraghios , dar acum cārtile se joacā în altfel ! Asta e bine !
    Ce a rāmas în urma lor … acolo a cui e casa ?
    Cine are copii si le vrea binele , acolo ? Le pasā ? Se pot descurca ? Pāi , cam atât !
    Si la fel aici !
    ——————————————————-
    cātre cititori : vaccinati – vā si veti avea mai multe sanse de a trece usor prin belele ! eu am avut parte si de-asta v-am spus !

Leave a reply