vineri, septembrie 18

Mihaela Miroiu, despre “smintirea” din spaţiul virtual: “Toată lumea te atacă pentru că nu spui ce vrea ea. Înecarea tuturor într-o hazna nu ne face bine”

0
924

Mihaela Miroiu este o voce competentă şi de bună-credinţă a spaţiul public românesc, dar a cărei expertiză nu e lesne de însuşit de către decidenţii din politică. Este profesoară universitară la Școala Națională de Studii Politice și Administrative, conducătoare de doctorat în Științe Politice și predă cursurile Ideologii politice actuale, Etica în relații internaționale, Teorii politice feministe, potrivit Wikipedia. Poziţiile sale publice au contat mult în vremea crizei din vremea lui Liviu Dragnea. Retrasă în carantină la casa de la ţară, Mihaela Miroiu a vorbit într-un interviu pentru LUMEALIBERĂ.RO despre criza actuală.

Despre carantină. Cum a simţit-o personal

•       Eu fac parte din categoria celor care au putut lucra pentru că au putut să țin cursuri online. În același timp, fac parte din categoria celor despre care se presupunea că în perioada asta fac cercetare serioasă, iată, scriu pe temele lor importante de cercetare. Ei bine, dacă am fost în stare să fac cursuri, pentru că era o datorie față de cei care urmau cursul, în schimb partea cealaltă legată de cercetare nu a mai mers. Și nu mi-a mai mers pentru că mintea nu se mai putea concentra liber pe asta și pentru că la ora actuală nici eu nu sunt mai puțin confuză decât toată lumea. Adică nu îmi pot imagina exact cum se va reprofila lumea de după această criză încât să știu ce va fi cu adevărat important pentru semenii mei, cu excepția unor, să zicem, valori la care ținem în mod fundamental și care aparțin umanismului democratic. Deci și eu trăiesc în incertitudine. Am un noroc extraordinar că am curte…

Despre casa de la ţară

•       Da, deci, o curte pe care am făcut-o noi, am făcut-o de la nimic (la marginea Bucureștiului, în Voluntari nn.)….relația cu curtea este o relație ca și când ar fi așa, un fel de copil substitut… Eu am experiența unui copil care a crescut la țară înainte de anii 60, știu foarte bine ce însemnă o gospodărie de autoconsum, adică sunt foarte obișnuită. Instinctele mele de mică țărancă, din vremea aia, funcționează bine pe vremea asta. Mă gândesc la strategii de supraviețuire, de exemplu, până anul acesta am avut o curte pur-estetică, ei, anul acesta am plantat roșii, busuioc, ceapă verde în  locul unor straturi cu flori. Am bucuria că am păstrat și refăcut gospodăria bunicilor și străbunicilor, am reamenajat șura, în fine, am marea plăcere să dorm în camera în care m-am născut (în Sîncrai, jud. Hunedoara nn.).

Despre lichele, ticăloşie şi lichelism

•       Eu cred de fapt că sunt mai multe probleme aici. O problemă e că faptul că în media: presă, social media, ne uităm mai degrabă la cazuri negative și avem o abordare reactivă față de situații de ticăloșie și de lichelism, dar nu știm și nu avem exercițiul de a-i prețui și respecta public pe cei care merită să fie prețuiți și respectați. Oamenii pot să ajungă la concluzia că lumea este populată doar de lichele. Un lucru care poate contracara chestiunea aceasta sunt exercițiile de respect și prețuire pentru cei care merită.  Atenție, chiar și pentru unul pe care l-am categorisit mereu la lichele, dacă acea persoană face cu adevărat ceva bine. Deci, noi trebuie să distingem cumva între faptele unei persoanei și persoană și în momentul în care, chiar și cineva care ni se părea relativ pierdut într-un sistem de referință, face un lucru adevărat bun, să spunem că a făcut un lucru bun.

Despre oameni de la PSD care pot fi priviţi normal

•       Eu vă dau un exemplu clar: mie îmi place foarte mult ce face primarul din Hunedoara. El este primar PSD. Legătura lui cu partidul nu știu cât e de puternică. Dar, pe de-o parte omul ăsta nu a comis nici un act de corupție, iar pe de alta parte a făcut în orașul acela ceea ce nu s-a întâmplat în 30 de ani. Are o administrație bună, a atras foarte multe fonduri este tipul de primar care merită să poarte un nume de stradă cândva. Ei, în momentul în care îndrăznesc să spun un cuvânt bun despre unul ca el, după cum scriu și despre unul precum cel de la Oradea, sau cea de la Sibiu, lumea pur și simplu se revoltă împotriva mea că am putut să spun ceva bine despre un PSD-ist. Hai să fim serioși! Lipsa noastră de discernământ și înecarea tuturor  într-o hazna nu face bine nimănui. O dată pentru că, în mod categoric PDS-iștii, de exemplu, au reprezentare legitimă, în sensul că sunt votați și preferați, și înseamnă inclusiv dispreț față de cei care îi votează și-i preferă. Şi în al doilea rând niciodată în politică dracul nu are cum să fie numai negru și nici îngerul numai alb.

Despre autocritică şi evaluare onestă

•       În primul rând trebuie să fim autocritici. Ne uităm la noi înșine și ne dăm seama de câte ori suntem prostuți, de câte ori suntem lași, de câte ori suntem indolenți, de câte ori ne e lene să facem ceva bine, sau suntem ipocriți, nu?  Natura umană e ciudată. Hai să ne uităm, în primul rând în oglindă și să ne dăm seama că nu avem de unde căuta repere perfecte în realitate, ci doar comparații fericite sau nefericite.

Despre felul în care sunt priviţi bătrânii

•       M-au atacat unii dintre prietenii mei maghiari pentru poziția foarte nuanțată pe care am avut-o în problema cu autonomia. Toată lumea te atacă pentru că nu spui ceea ce vrea.  Ce se întâmplă cu chestiunea asta cu bătrânii, modul în care statul gândește problema vârstnicilor, sau alte instituții, în cazul ăsta institutul de care se ocupa Streinu Cercel, reflectă o gândire, din păcate, foarte neliberală. Axioma noastră trebuie să fie că în privința fiecărui individ adult noi lucrăm cu supoziția discernământului, cu faptul că omul este o ființă rațională care își cunoaște interesele. De exemplu, eu am 65 de ani, nu am comorbidități, știu să-mi pun mască… Tu faci o supoziție într-o declarație că una ca mine, la vârsta mea (profesez, printre altele, nu poate să se ducă să-și cumpere laptop sau un top de hârtie, o cerneală pentru imprimantă! Nici să facă voluntariat.

Despre gândirea liberală

•       Ideea că statul îți spune ție de ce ești sau nu ești în stare, pe mine mă insultă. Una este să protejezi, foarte bine, protejezi! Dar între altele, prevederea care spunea că poți să se ducă vârstnicii și cei într-o situație vulnerabilă 2 ore la cumpărături, dar în acele 2 ore se puteau duce și ceilalți, arăta de fapt că nu vrei să-i protejezi, ci vrei să-i restrângi. Ei acolo se întâlneau cu toată lumea, toată lumea avea dreptul să circule și la orele lor. Dar când ai doar 2 ore pentru tine și statul zice că te protejează, cum te protejează dacă ceilalți au voie să circule la orele tale? Partea tâmpită e că noi nu avem gândire politică democratică în sensul democrațiilor liberale. Eu sunt o liberală în sensul liberalismului etic.

Despre demiterea lui Streinu Cercel

•       Oricare dintre noi ar trebui să țină foarte mult la instituții și la autoritatea instituțiilor. În perioada asta e vorba de funcție ocupată de o persoană și e vorba de faptul că în perioadă de criză nu provoci anarhie. Nu creezi instabilitate, nu zdruncini funcționarea instituțiilor. Este o axiomă pur și simplu că nu te apuci de revoluții, rezmerițe și alte prostii în perioade de crize mari. Faptul de a da cu pietre încontinuu, practic de a sili guvernul să demită oamenii sau să-i pună în situația de a-și da demisia pentru motivul că isteria este cât casa, nu e normal.

Despre pandemia de ură. Există în societate sau doar pe internet?

•       În societate, nu, în partea de discurs a societății – da. În România din timpul crizei, pe stradă, de la magazine, la piață, la farmacii unde mai ai acces, oamenii se poartă foarte OK, sunt deferenți, politicoși, păstrează distanța între ei, se respectă, se sprijină, tind să își creeze spațiu dacă vrei să faci ceva și așteaptă cu răbdare… Cred că oamenii reali în carne și oase, cât timp se află în spațiul fizic, nu și-au pierdut deloc mințile, cred că oamenii sunt smintiți când e vorba de spațiul discursiv mai ales virtual.

Despre atacul la beregată

•       Eu am o așteptare din partea celor care au trecut de 60 eventual și acelora trecuți de 50 de ani: să fie ei exemple de înțelepciune și temperanță. Nu mai au scuze hormonale: mi s-a urcat testosteronul la cap, să mă arăt eu mare macho, sau mare nebună. Îmi pare rău, dar există o vârstă de la care ne stă groaznic dacă mai facem chestii de genul ăsta. Da, o fi ceva în toată treaba asta. Ajungi la vârsta înțelepciunii? Aratăcă ai ajuns la vârsta înțelepciunii! Fii mai ponderat, fii mai normal, ai o experiență mare de viață, ai trecut prin multe nu te mai repezii ca un puber în plină revoluție hormonală. Eu nu pot să înțeleg acest refuz al maturizării din partea unor oameni, de altminteri, foarte educați, cu carte, mă rog, unii dintre ei foarte profesioniști. Problema este și cum formulezi ceea ce spui: formulează drept critică și obiecție ceea ce nu-ți convine. Nu ataca la persoană, nu sări la beregată, e normal să nu avem aceleași păreri!

Despre revalorificarea satului românesc

•       Eu nu văd de ce nu s-ar muta la țară cei care pot să facă telemuncă, cei din profesiile foarte calificate. Care e problema? Se vede clar că motivul principal al migratului la oraș, mai ales al celor cu profesii intelectuale – faptul că aveau acces la informații, nu mai contează la ora actuală. Acum avem toți acces, oriunde ne-am afla. Nu cred că există rațiuni serioase să trăiești într-un stup în loc să trăiești în aer liber. Noi am avut mai multe migrații în decursul istoriei cum a avut, de fapt, toată Europa și în toată lumea care cândva s-a industrializat.

Despre cum să-ţi faci o casă de „hobbit” la sat

•       Am avut multe migrații. De exemplu, dacă a existat o migrație puternică de la sat la oraș în anii 50-60-70, după acea a existat o migrație puternică de la oraș la sat, odată cu prăbușirea industriei. După ce a stagnat dezindustrializarea, a fost iarăși o mică migrație spre oraș. Iar acuma poate foarte bine să vrea omul să-și facă o casă de hobbit, de exemplu. Are mijloace să aibă și căldură și apă și tot ce vrei. Iar tehnologic lucrurile sunt în altă parte: internet are. Vedem fiecare că în ultimă instanță rămâi doar cu ai tăi. Sper să nu alegem prost, din acest punct de vedere.

Rămânem cu ceva după această criză?

•       Da, cu niște lecții foarte serioase despre ce contează. Să ne imaginăm criza fără cărți, filme înregistrate, fără teatre înregistrate, fără muzică înregistrată, ce facem!? Îți dai seama? Cultura e cel puțin o nevoie de rang doi, după cea de hrană. Avem ce ne trebuie pentru a avea cultură de la distanță, dar pentru asta ne trebuie cineva să o producă. Acei cineva trebuie găsiți, sprijiniți să producă ingredientul acesta vital pentru cei mai mulți dintre noi, de fapt, pentru toți. Dacă am o educație mai precară, tot am nevoie de muzică. Acum problema e că și noi facem o școală în care educația artistică este cum este. Cum poți cere oamenilor să aibă gusturi artistice rafinate, gusturi muzicale, gusturi legate de teatru, de spectacol când tu nu educi nimic în acest sens?

Despre oamenii care nu au din ce trăi

•       Lucrul pe care ar trebui să-l stabilim este cât o să mai trăim în polarizarea asta socială cumplită? Inclusiv între categorii profesionale … Polarizarea îi exclude pe foarte mulți concetățeni, oameni ce muncesc foarte serios, de la acces la diverse lucruri pe care ei nu le pot face pentru că ei câștigă foarte prost sau foarte puțin. De ce diferențele astea enorme? Problema este că noi nu avem dezvoltat un simț al dreptății încât să cerem mai multă dreptate. Inclusiv pentru oamenii foarte defavorizați economic. Acum putem să spunem: mai avem din ce trăi. Dar ce fac oamenii care nu vor mai avea din ce trăi?

Despre dreptatea socială

•       Nu punem la nivel politic problema în termeni de caritate și bun-simț, ci în termen de dreptate socială. Asta înseamnă o politică cu totul diferită de impozitarea veniturilor și bunurilor. Pentru ca să ai ce redistribui, înseamnă să nu tolerezi în sectorul public diferențe catastrofale între salarii și pensiile celor din sectorul public. În criză s-a dovedit că umanitatea: în sensul solidarității ca să strângi bani pentru spitale, să strângi bani pentru măști, pentru ajutorarea oamenilor în nevoie, a funcționat foarte bine, slavă Domnului. Problema e că dreptatea care poate fi administrată privat, ci numai politic. Ea nu funcționează.

 

Leave a reply