Mesajul noului președinte al PNL pentru vechiul președinte al PNL

0
417

Premierul Nicolae Ciucă a avut un discurs foarte respectuos cu predecesorul său în funcția de președinte al PNL. În ciuda conflictului dintre Florin Cîțu și grupul care a declanșat revolta internă în partid în urma căreia Cîțu și-a dat demisia, Nicolae Ciucă a evitat să mai pună gaz peste foc și a stins, prin declarațiile sale, orice sursă de tensiune.

Iată principalele declarații ale lui Nicolae Ciucă, proaspăt ales președinte al Partidului Național Liberal.


  • îl salut pe Florin Cîțu pentru tot ce a făcut bine pentru PNL.
  • am scris pe prima pagină a moțiunii că am făcut acest demers conștient că forța unui partid nu stă într-un om.
  • Este ade adevărat nu sunt un membru cu vechime în partid, nu am experiență politică, dar nu vreau să par ceea ce nu sunt. Nu mă voi lăsa niciodată prizonier.
  • Țara e condusă de un președinte care provine din PNL și e alături de noi. Și noi trebuie să fim alături de el.
  • Suntem aici pentru că trebuie să mergem înainte. Îmtreună trebuie să stabilizăm situația și să dezvoltăm România.
  • Avem și oportunități și nu ne va ierta nimeni dacă le ratăm.

Leave a reply