vineri, ianuarie 17

Mesajul liderei socialiștilor care a împărțit lumea în două: ”Chiar și Dumnezeu s-a născut din vaginul unei femei”

1
2631

Lidera socialiștilor (PSPV-PSOE) din Valencia, Sandra Gómez, a publicat pe pagina sa de socializare un mesaj și o imagine despre nașterea lui Iisus care a rupt în două opinia publică spaniolă, fracturată oricum istoric între dreapta conservatoare și stânga ”progresistă” (cea din urmă, aflată acum la putere prin guvernul lui Pedro Sanchez).

Această imagine apărută pe un cont de Instagram a impresionat-o pe șefa socialiștilor

În timp ce presa conservatoare consideră că mesajul a denigrat Nașterea lui Iisus, cealaltă jumătate a societății salută curajul Sandrei Gómez de a lăuda virtuțile feminismului.

Sandra Gómez, care este și viceprimar al Valenciei, a împărtășit în ziua de Crăciun, pe contul său din rețeaua de socializare Instagram, o imagine a unei femei caracterizate ca Fecioara Maria în travaliu și a adăugat la această fotografie următorul mesaj scris:

„Chiar și Dumnezeu s-a născut din păsărica unei femei”.

Sandra Gómez și-a exprimat dorința ca sărbătoarea Crăciunului „să servească și la amintirea despre cât de minunate, incredibile și importante sunt femeile”, după cum a explicat ea imaginea cu pricina.

Secretarul general al PSPV-PSOE din Valencia și-a încheiat comentariul cu o aluzie la colectivul feminist, astfel încât sărbătoarea Crăciunului „să servească pentru a ne aminti, de asemenea, cât de mult valorează păsărica noastră”.

Viceprimarul din Valencia – una dintre cele mai importante poziții locale ale socialiștilor din toată Spania – a încercat să apere cauza feministă folosind un limbaj urât și neștiințific, susținând că ființele umane sunt „născute din păsărică”, relatează ziarul conservator ABC.

Sandra Gomez, într-o intervenție la Primăria Valencia

Postarea viceprimăriței socialiste din Valencia a generat o serie de critici la care a intervenit însăși Sandra Gómez, care a calificat controversa drept „absurdă în secolul XXI”.

După cum a afirmat, fotografia pe care a distribuit-o (a cărei origine este un cont Instagram dedicat terapiilor nașterii) i-a atras atenția, ”pentru că a fost pentru prima dată când am văzut o imagine naturală și reală a ceea ce sărbătorim cu adevărat de două milenii în fiecare 25 decembrie: o naștere”.

Potrivit Sandrei Gómez, „chiar Dumnezeu avea nevoie de puterea unei femei pentru a exista”. ”Chiar și Dumnezeu a avut nevoie de o păsărică cu tot ceea ce înseamnă asta (forță, naturalețe, instinct și, desigur, organ vital)”, a mai scris șefa socialiștilor.

”Din acest motiv, în fața unei viziuni copilărești, copilărești și prudente asupra realității, prefer să prețuiesc rolul fundamental pe care îl joacă femeile din această lume. Și că Dumnezeu a fost primul care a vrut să-l facă astfel vizibil”, și-a apărat ea mesajul despre nașterea lui Iisus, care a împărțit și mai mult lumea în două.

Valencia, al treilea oraș al Spaniei după Madrid și Barcelona, este considerată o veritabilă capitală multiculturală și o destinație celebră pentru toți amatorii de diversitate din toată Europa.

Rita Barbera

De altfel, Primăria face din diversitatea sexuală un punct de atracție al orașului, prin reclame plătite în presa locală în care apar femei sărutându-se, semn că Valencia prețuiește libertatea sub toate formele ei și nu se ferește s-o arate lumii nici de la tribuna marilor instituții.

Nu întâmplător, viceprimar al Valenciei a ajuns Sandra Gomez, autoarea mesajului de mai sus care în alte locuri din lume ar fi sunat ca o blasfemie. La Valencia sună cât se poate de natural.

În plus, la Valencia până și doctrinele politice capătă forme noi. Bunăoară, fosta primăriță a ”capitalei de pe râul Turia”, Rita Barbera, a reprezentat Partidul Popular (PP), opusul socialiștilor ”libertini” din rândurile cărora face parte actuala viceprimăriță.

Dar Rita Barbera, deși conservatoare până în măduva oaselor, era… lesbiană. Poate că și asta a ajutat-o să conducă Valencia 24 de ani…

1 comment

Leave a reply