marți, septembrie 28

Medicul erou, de la Piatra Neamț, umilit de către legislația în vigoare

1
67

Cătălin Denciu, considerat de belgieni eroul anului 2020, a revenit în România după mai multe luni de îngrijiri în Spitalul Militar Regina Astrid din Bruxelles.

Potrivit primelor informații, medicul Cătălin Denciu nu poate primi concediu medical în perioada recuperării sale, deoarece ”legislaţia în vigoare nu consideră că gestul făcut de acesta pentru a-i slava pe pacienți ar reprezenta un argument pentru acordarea concediului medical în toată perioada necesară recuperării.”


Medicul Cătălin Denciu a fost privit cu mare respect și de către Ministerul Sănătății din România, el fiind omagiat inclusiv de către OMS pentru atitudine, sacrificiu și exemplul său profesional și uman.

”Istoria dureroasă a acestui om constă în neclarităţile legislative cu care avem de-a face. În primul rând, istoria medicală arată că acest om pentru noi este un model. Este o emblemă vie, un om care are familie, are copii şi care, mai presus de tot, şi-a iubit semenii. Datori suntem ca toată viaţa lui să avem grijă de el, de copiii lui, de familia lui.

Ne lovim de celebra ordonanţă, OUG 158, care priveşte concediile medicale şi de normele de aplicare. Şi am să vă spun uşor traiectoria. Am încercat să luăm legătura cu doamna ministru prin Violeta Alexandru, pentru a-i prezenta situaţia şi pentru a-i solicita sprijinul.

Pentru a se găsi un punct special pentru acest om în această „minunată” lege. Pentru că nu este prevăzută o astfel de situaţie. Un om care nu a trecut printr-un accident de muncă, ci a sărit în foc ca să îşi ajute semenii, nu poate fi ajutat pentru că nu avem prevedere legală şi nu putem face nimic.

În această situaţie, am mers pe 20 iulie, la discuţii, la negocieri cu preşedintele Casei Naţionale de Asigurări, pentru a discuta despre normele de aplicare ale acestei ordonanţe de urgenţă.

Am explicat şi am spus frumos: hai să mai introducem încă un punct la această prevedere legală pentru că avem nevoie să îl putem ajuta. Aşa cum este dr. Denciu vor fi şi alţii pentru că sistemul medical nu a întinerit. Sistemul medical este la capătul unei birocraţii lungi, la capătul unei subfinanţări cronice de mai bine de 40-50 de ani şi astfel de situaţii vor mai fi”, a explicat medicul Valeria Herdea, în exclusivitate pentru Antena3.

1 comment

  1. Panduru George 20 august, 2021 at 23:18 Răspunde

    Sā fie binecuvântat si la fel familia sa !
    Dacā e nevoie , sunt gata sā-l ajut !
    Vā rog redactia Lumii Libere , scrieti orice , oricând , oricum sā stim ! Multumesc !

Leave a reply