vineri, septembrie 24

Măsuri draconice impuse de UE pentru construcțiile rezidențiale

1
100

Putini sunt cei care cunosc faptul că, de anul acesta, toate clădirile noi realizate de către persoane fizice și juridice, dar și clădirile publice noi (cu anumite condiționări) trebuie sa fie clădiri al căror consum de energie este aproape egal cu zero, conform Legii 372/2005 cu prevederi care au intrat in vigoare de la 1 ianuarie 2021.

În acest sens, se impun atât la nivel european, cât și în România, standarde de eficiență energetică. Legea privind respectarea standardului nZEB (nearly Zero Energy Buildings, cladiri cu consum de energie aproape egal cu zero) are la bază o directivă europeană, obiectivul fiind reducerea poluării produse de clădiri pentru încălzire, răcire și iluminat.

Legea 372/2005, modificată în 2016, pentru a transpune prevederile directivei europene 2010/31/UE, a impus ca din 31 decembrie 2018, toate clădirile publice noi să fie nZEB, iar din 31 decembrie 2020 și clădirile private noi să se conformeze acestor cerințe.


Vicepreşedintele Organizației Patronale a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România (PATRES), Martin Moise, a declarat, recent, într-o conferință de presă, că aceasta lege nu se respectă sub nicio formă, este ca și cum n-ar exista.

Acest standard a devenit obligatoriu pentru toate clădirile noi, începând cu 1 ianuarie 2021, doar ca această lege a trecut aproape neobservată.

1 comment

Leave a reply