Maria Lucia Hațegan: “Despre neomarxism și alți demoni”(II)

Doream să dedic acest episod lui El Che, însă viața fiind întotdeauna imprevizibilă cum ne spunea unul dintre „formatorii” mei, marele William Faulkner, m-am trezit capturată ieri pe planeta de foc într-o încleștare cosmică dintre bine și rău cu unul dintre distinșii profesori de la SNSPA pe tema neomarxismului.  

„Here’s the story”: Dânsul s-a trezit, și-a băut cafeluța și se pregătea probabil, ca orice cetățean cinstit, să pornească în desfășurarea activităților sale zilnice. A ridicat storurile și dintr-o dată totul s-a năruit.

Chiar în fața ferestrei sale trona spectrul hidos al neomarxismului sub forma unui afiș electoral al minunatei doamne Clotilde Armand, cu deviza „Învingem!”

William Faulkner Hollywood, 1940; Sursa foto: Loa.org

Dintr-o dată, domnului profesor i-a fugit imaginea ( probabil cafeaua fusese prea tare ) iar în locul chipului angelic al doamnei Armand i-a apărut chipul lui Che.

Aflat încă la acea oră matinală pe translator automat, nevinovatul și optimistul slogan de campanie s-a transformat în veninosul „Venceremos”. Încercând să se calmeze, dânsul a dat fuga la calculator și a început să posteze.

După-amiaza, când și-a mai revenit după ce a văzut unele comentarii, a șters singur postarea, însă era prea târziu. Dezbaterea fusese lansată, mănușa era aruncată în ring. Vă invit pe toți, nu doar ca simpli spectatori, ci ca participanți.

El Che va trebui să mai aștepte puțin. Următorul episod, poate chiar astăzi va fi despre „Neomarxism versus ceaușism în societatea românească”. Închei cu o urare: așa detractori să-mi dea Dumnezeu și mie! 

Înainte de a trece la subiect doresc în mod sincer să îi cer scuze d-lui profesor de la SNSPA (știe dânsul cine anume). Înfruntând riscul de a înrăutăți și mai mult lucrurile, în timp ce dânșii, amuzandu-se sau nu, întocmesc o nouă sociogramă în locul celei pe care le-am dinamitat-o neintenționat, doresc să îi comunic că am văzut aprecierea dânsului și era cât pe-aci să intru în pământ de rușine când mi-am dat seama cum stau lucrurile în realitate. Singura mea scuză este că sunt ( zodia Berbec ).
Voi avea grijă să nu se mai repete. 

E miezul nopții și mă bântuie fantoma lui Ceaușescu. Se plânge că nu-i dau suficientă importanță și întreabă unde au dispărut festivitățile grandioase care aveau loc în prezența lui atunci când era în viață. Acolo de unde au apărut, tovarășe secretar general, îi răspund. Mă întreabă ce s-a întâmplat cu nivelul politic al clasei muncitoare. Mă cocoșez de râs și abia mai reușesc să scriu. Astăzi a devenit deja mâine:  

NEOMARXISM VERSUS CEAUȘISM ÎN SOCIETATEA CONTEMPORANĂ ROMÂNEASCĂ 

Nicolae Ceaușescu mă bate pe umăr. Îmi spune că alaltăieri a fost incognito in Centrul Vechi și a aflat că în aceeași zi se va ține o nouă plenară a CC al PCR, cu alegeri. A intrat binișor în sală și a asistat neobservat, din culise. A fost foarte dezamăgit. Pe lângă faptul că nu cunoștea practic pe nimeni, totul a fost o mascaradă.

Pe vremea lui, spune, alegerile erau alegeri. În plus, tovarășii au deviat grav în plan ideologic și nu mai sunt de stânga, iar politica lor de cadre, ce mai, o mizerie. Trebuie reclădite temeinic (începe să dea din mână) valorile, socialismului, și comunismului, în țara, noastră !  

Eu TAC. E o liniște mormântală. Nu se aud aplauze. În cele din urmă îmi iau inima în dinți. Nu cred că mai e posibil, tovarășe secretar general, îi spun. Mă privește lung, dă din mână a lehamite, se retransformă în ectoplasmă și zboară afară pe fereastră lăsând în urmă ceva ce seamănă cu o înjurătură.

Cred că a zis „neomarxistă de rahat”, nu sunt sigură. Rămân singură, cu gândurile mele și cu planurile pentru episodul urmator.
Nu, zău, cui îi mai pasă de Ceaușescu în zilele noastre? 

(va urma)

Maria Lucia Hațegan este medic și scriitor.