Mălin Bot: Escrocheria AUR devine tot mai evidentă: Nereguli grave cu banii din campanie și cu actul de naștere

Nici înregistrarea legală a partidului nu e curată. Reprezentanții Alianței pentru Unitatea Rromilor au anunțat că dau în judecată AUR pentru că le-a furat acronimul atenționează ziaristul independent
4
5115

Mălin Bot continuă seria de dezvăluri începută cu mult timp înainte de a se da startul campaniei electorale pentru scrutinul general, de la sfârșitul anului trecut.

 

Jurnalistul, care mai este și una dintre cele mai importante voci civice din România, a atras cu multă resonsabilitate atenția asupra fenomenului AUR, aducând în spațiul public diferite mărturii despre membrii acestei formațiuni, despre neregulile încălcate pe timpul pandemiei de către liderii acestora, participanți activi la manifestațiile CapVid, din București, dar și din alte localități din țară.

Prin intervenția lui de aseară, pe canalul său You Tube, aflăm fapte revoltătoare referitoare la „neregulile cu banii de campanie și cu actul de naștere”.
Va prezentăm mai jos câteva dintre concluziile trase după o serioasă documentare și analizate de cunoscutul ziarist independent.

 

” Acum se dovedește că e ceva foarte dubios și cu înregistrarea acestui partid și cu modul rapid în care au decurs toate procedurile astfel încât partidul să fie pregattit pentru a bloca cât mai mult voturile de la alegerile parlamentare din 6 decembrie, 2020, în condițiile în care acel moment a fost unul crucial… A fost un moment esențial în care se putea da o lovitură mult mai puternică mafiei.”

„Mafia iată că reușește să controleze oarecum lucrurile, sau să dețînă un cuvânt, să aibă un rol important inclusiv in parlamentul României, folosind că instrument această capcană electorală și utilizând starea de fapt din parlament că sunt 10% din voturile din Parlament sunt blocate prin această mizerie numită AUR.”

De asemenea, pe contul personal de facebook, jurnalistul posta în cursul zilei de ieri despre varii nereguli care, iată, ies de acum la suprafață:

„Sunt probleme foarte mari cu banii consumați de AUR în campania electorală.”

 

„Liderul partidului, George Simion, a declarat sus și tare că ei fac lucrurile diferit și nu vor accepta finanțarea de la stat.
În timp ce declara aceste lucruri în live-urile de pe Facebook și la Antena 3 unde e invitat constant, AUR depunea la Autoritatea Electorală Permanentă documente prin care cerea decontarea unor cheltuieli mult mai mari decât cele declarate după campania electorală.
Inițial AUR a susținut că a consumat puțin peste 85.000 de lei pentru ca raportul depus la începutul lunii ianuarie 2021 cerea decontarea a 1,5 milioane de euro cheltuieli, o sumă mult mai mare decât cea declarată inițial și asta a declanșat un control AEP aflat în derulare.
Dincolo de faptul că George Simion de dovedește din nou un demagog găunos este o situație și mai gravă cu fondurile adunate de el. La începutul anului donațiile pentru AUR se adunau pe un cont bancar al unei persoane fizice, nu pe contul partidului, treabă cu conotații profund penale.
Nici înregistrarea legală a partidului nu e curată. Reprezentanții Alianței pentru Unitatea Rromilor au anunțat că dau în judecată AUR pentru că le-a furat acronimul. Problema este că AUR există din 1990 și este foarte dubios cum de a fost înregistrat un nou partid cu aceeași denumire. Simion a scos peste noapte, din pălărie, partidul în condițiile în care alți activiști civici care au încercat să facă partide nu au reușit, fiind sabotați sistematic. Cazul lui Ioan Ene este cel mai elocvent și l-am prezentat la vremea respectivă.”
„Nici 2 luni nu au trecut de la alegeri și deja s-au consumat multe alte evenimente care confirmă analizele mele din 2020 cu privire la capcana electorală AUR și impostorii ca George Simion care sunt folosiți ca paravan pentru una dintre cele mai perverse manevre electorale din ultimii 30 de ani, executată cu repetiție după modelul iliescian din 1990”, atrage atenția cunoscutul om de presă și impotant activist civic. 
Escrocheria AUR devine tot mai evidentă: Nereguli grave cu banii din campanie și cu actul de naștere
foto: Malin Bot, facebook

Mai jos va prezentam toata inregistrarea mesajului transmis de Malin Bot

4 comments

  1. xnet 22 ianuarie, 2021 at 08:56 Răspunde

    @Calin-Daniel Cruceru-Ce aveti voi cu AUR ? Semne de intrebare pentru oameni ! De ce nu va legati de PNL,USR PSD ? Mai ales de PNL si USR care sant la guvernare si au derapaje serioase care ne afecteaza !

    • Lia 22 ianuarie, 2021 at 11:12 Răspunde

      Pai,pentru ca este o facatura pesedisto-kgbista,adunatura asta a dumitale!!Nu sunt toti cretini in tara asta,troll rus,sa nu vada din ce in ce mai clar ca este o adunatura condusa de generali criminali ,deveniti nationalisti dupa caderea lui ceasca si inrolati de kgb in spatele lui funar si vadim ,in anii 90 si dupa ce PRMul nu a mai existat,l-au refacut cu cozi de topor ca simion&d’alde tarziu si alti simpatizanti prorusi!!Hai,valea,la Moskova,te asteapta putin sa-i spui buna dimineata si sa-i aduci papucii!BLEAH!!!

  2. Corrie 22 ianuarie, 2021 at 11:15 Răspunde

    Bine macar ca incearca sa-si mai spele putin pacatul ,acest pseudo-jurnalist,sau mai bine fost,ca a girat ascensiunea impostorului george simion,facandu-i reclama pe contul sau de youtube,in anii 2017-2018,ducandu-se pana la Iasi dupa dansul,la ziua aniversarii unirii!!

  3. Lia 22 ianuarie, 2021 at 20:41 Răspunde

    Dl Bot ,pe langa faptul ca a ajutat acedt infivid ,simion sa obtina sprijin popular,prezentandu-l ca „patriot”,NU mai este demult jurnalist,este mai degraba un activist civic pe cont propriu.N-ar fi nimic rau in asta,dar felul in care se recomanda si isi etaleaza activitatea pe contul sau youtube,arata o megalomanie in crestere ,caci nu il intereseaza sa informeze corect,ci il intereseaza sa adune cat mai multe likeuri si vizualizari ,pentru bani.Daca la inceput mai facea jurnalism ca reporter,acum a ajuns sa citeasca stirile de pe ecranul calculatorului acasa,sau in masina…Nimic mai mult,caci pentru agramatii abonati pe contul sau este suficient..ceilalti,mai acatarii,l-au parasit demult,de cand a inceput sa-si aroge mai multe merite ca protestatar Rezist,decat cei ce au initiat revoltele din 2017-2018!Practic,a confiscat manifestarile de protest peste tot pe unde mergea,in special cele din Piata Victotiei,caci de aceea ramasese mai mult singur…

Leave a reply