marți, septembrie 21

Magnatul Fox News i-a închis telefonul în nas lui Trump! Acesta îi ceruse lui Murdoch să nu-l dea câștigător pe Biden

1
1767

Președintele SUA, Donald Trump, este profund supărat pe postul său de televiziune prieten, Fox News. Presa americană a relatat că Trump i-a cerut magnatului media Rubert Murdoch să ceară o rectificare după ce trustul său media a anunțat victoria adversarului său Joe Biden în statul Arizona.

Aceleași surse susțin că Murdoch a închis telefonul după ce a aflat că Trump dorește o rectificare. Canalul TV legat de președinte a acordat victoria electorală a lui Biden în Arizona, chiar înainte ca alte mass-media de referință, cum ar fi agenția Associated Press și rețelele CNN și NBC să o facă. De fapt, Fox News și-a păstrat prognoza doar trei ore.

Acordarea de către Fox News a tuturor celor 11 electori din Arizona lui Biden a fost simbolică, întrucât niciun alt stat nu și-a schimbat culoarea până acum din 2016. Guvernatorul din Arizona, Doug Ducey, republican, fusese la telefon toată noaptea cu Oficialii guvernamentali și membrii campaniei, insistând asupra faptului că mai sunt voturi republicane de numărat în statul lor, spune „New York Times”.


Ulterior, Trump a postat un mesaj pe profilul său de Twitter prin care critica responsabilul cu informațiile din Arizona, Arnon Mishkin.

„Directorul informațiilor electorale Fox News a votat pentru Hillary Clinton în 2016 și a donat pentru Barack Obama/Joe Biden în 2008”, se citea în mesaj.

Rupert Murdoch a făcut avere din adevăr, nu din minciună politică

De la reședință sa, potrivit „New York Times”, Trump a continuat să-și sune adepții și prietenii. În același timp, în mediul său, unii consilieri au dezvăluit că Trump a rezistat adesea rugăminților Ronnei McDaniel, președintele Comitetului Național Republican, și a lui Brad Parscale, fostul său manager de campanie, de a petrece mai mult timp în Arizona.

Aceasta nu este prima confruntare pe care președintele Casei Albe o are cu Fox. În ultimele luni a criticat deja serviciile de știri pentru publicarea sondajelor care nu i-au fost favorabile, deși înainte Fox era considerat un post TV apropiat lui Trump.

Spre deosebire de Trump, magnatul Rupert Murdoch a creat un imperiu media tocmai pentru că protejat jurnalismul și jurnaliștii în fața atacurilor și presiunilor politice, ceea ce a creat încrederea publicului în presa lui Murdoch.

Obișnuit să mintă de fiecare dată când avea ceva de câștigat – potrivit dezvăluirilor făcute inclusiv de membri ai familiei sale – Trump nu poate conviețui cu adevărul. De aceea, Murdoch i-a închis telefonul în nas.

VEZI ȘI:

Ziua în care SUA încep vindecarea după ”pandemia” Trump. Biden rămâne să facă America Great Again

Trump, primul președinte din istoria SUA care acuză SUA că fură alegeri. Imaginea Americii, distrusă

Marile posturi TV din SUA au tăiat transmisia când Trump a început să mintă în direct!

1 comment

Leave a reply