Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a adus un omagiu, marţi, memoriei victimelor de etnie romă ale Holocaustului, context în care a condamnat orice manifestări agresive faţă de această comunitate.
Marţi, este Ziua naţională de comemorare a Holocaustului împotriva romilor – Samudaripen.
„MAE condamnă proliferarea discursului instigator la ură îndreptat împotriva membrilor comunităţii rome, în special în mediul online, inclusiv în contextul pandemiei de COVID-19. În contextul generat de agresiunea ilegală, neprovocată şi nejustificată a Federaţiei Ruse asupra Ucrainei, MAE îşi exprimă solidaritatea cu victimele de etnie romă ale conflictului, susţine acţiunile de gestionare a situaţiei refugiaţilor de etnie romă din Ucraina şi respinge ferm orice tip de atitudine discriminatorie faţă de membrii acestei comunităţi”, se arată într-un comunicat al ministerului, transmis agerpres.
Potrivit MAE, „suferinţele îndurate de romi în lagărele de concentrare şi exterminare naziste şi ale aliaţilor acestora, în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, au rămas, din păcate, multă vreme, necunoscute publicului larg”.
De aceea, se subliniază în comunicat, MAE susţine iniţiativele naţionale şi internaţionale de promovare a educaţiei, cercetării şi comemorării genocidului împotriva romilor.